Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule a avut loc în această după-amiază la ieșirea din Brașov spre Ghimbav, respectiv în intersecția Căii Făgărașului cu strada Bucegi. În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile.
O persoană a fost transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
„La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier”, a precizat comisarul de poliție Alina-Maria Ivan.