Prezent astăzi la predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor la Lotul 1 (Dumbrava-Mizil) al Autostrăzii Ploiești-Buzău, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a fost chestionat de jurnaliști și cu privire la condițiile din trenuri, mai ales că în perioada caniculară mulți călători s-au plâns de căldura insuportabilă din vagoane.
„Eu nu pot decât să vin cu soluții, așa cum am (a)mințit mai devreme”, a spus ministrul, corectându-se ulteiror și spunând că „a amintit”, în loc de „(a) mințit”. Oarecum, Sorin Grindeanu a spus adevărul, fiindcă nu s-au prea schimbat condițiile de călătorie și speranța este că, într-un viitor mult așteptat, se vor achiziționa și garniturile noi promise.
Acesta a mai precizat că pentru a crește gradul de confort sunt necesare lucrări noi de infrastructură, dar și găsirea unor surse de a finanțare. „Trebuie să demarăm ce nu s-a întâmplat de zeci de ani: achiziția de garnituri noi, astfel ca disconfortul legat de lipsa investițiilor în calea ferată să dispară”, a spus ministrul.