După ce a băut câteva pahare, un tânăr de 17 ani din Apața a plecat la plimbare prin comună. Omul a ajuns la Primărie, unde a găsit mașina Poliției Locale, cu cheile în contact. Fericit, s-a urcat la volan.
Călătoria lui s-a terminat brusc, după ce a intrat cu mașina într-un șanț.
„Politiștii locali au plecat acasă la ora 2.00, în noaptea de duminică spre luni. Un tânăr de 17 a băut la gară cu un grup de băieți și a venit la Primărie, a forțat poarta și a intrat în mașină. A luat autoturismul și s-a dus să se plimbe, dar a intrat într-un șanț. Poliția l-a găsit. Mașina nu avea CASCO, iar paguba este de 12.000 de euro. O sa încercăm în instanță să recuperăm această pagubă”, a declarat pentru Biz Brașov primarul comunei Apața, Drăgan Gyorgy.
„În cauză, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea în care se va propune solutie legala la finalizarea anchetei”, a declarat comisarul de poliție Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.