
Caravana SMURD „ Fii pregătit” și Centrul Mobil pentru răspuns în situații de urgență au ajuns la Brașov Aleea Tiberiu Brediceanu.
„Dacă ti-ai dorit întotdeauna să înveți cum să-ti ajuți semenii, acum este momentul.
Fiecare cetațean ar trebui să fie conștient că are nevoie de o minimă pregătire pentru a face față unor dezastre care pot apărea oricând. O persoană instruită va ști cum să se protejeze pe sine, să-și apere familia, dar și comunitatea de pericole.
Aceste centre mobile pot fi folosite pentru a organiza cursuri diverse de instruire medicală, atât pentru populație cât și pentru profesioniștii din cadrul sistemului de urgență. Participarea doritorilor la informații și cursuri de pregătire asigură creșterea capacității acestora de a reacționa corespunzător în situațiilor neprevăzute (inundații, incendii, cutremure, etc…).
Cei care ne trec pragul vor fi instruiti în acordarea primului ajutor medical de bază, în tehnici de stingere a incendiilor în locuințe și vor primi informații despre modul de comportare în diferite situații de urgență”, a declarat maiorul Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Caravana SMURD va rămâne la Brașov până duminică, 21 august.