„Unii nu pricepeau de ce nu-și pot include cățelul în cadrul membrilor de familie, alții voiau să-și includă pisica …Fiecare suna și voia răspunsuri atunci, pe loc. Devenisem un fel de call-center la care oamenii sunau pentru te miri ce”, spun reprezentanții INS într-o discuție cu HotNews. Președintele INS, Tudorel Andrei, a slăbit 7 kilograme în timpul recensământului.
HotNews a discutat miercuri cu Cătălin Raiu, directorul de comunicare al INS și cu Bogdan Drăghia, consilier superior în cadrul INS.
„Au mai fost apoi oameni care ne sunau să ne acuze că de 3 zile nu merge site-ul de recenzare. La noi, mergea. Îi rugam să ne spună pe ce site intrau și ne spuneau că pe <<Recesamant.ro>>. Trebuia să le explicăm că forma corectă e <<Recensamant>>, cu n. Alții, în loc de <<autorecenzare>> căutau site-ul pe care să se <<autocenzureze>>”, spun cei doi specialiști ai Statisticii.
Iar astea erau doar telefoanele Au mai venit apoi peste 15.000 de emailuri numai la noi, la Comunicare, spun Raiu și Drăghia.
„Ne trimiteau diverse pdf-uri și ne și sunau în același timp să ne întrebe dacă le-am primit și cum îi rezolvăm. Alții răspunseseră la 10 întrebări din chestionar și erau revoltați că nu le fuseseră validate răspunsurile. A fost infernul de pe lume”, spun reprezentanții Statisticii.
Plecarea acasă sub protecția jandarmilor
Pe măsură ce Recensământul se apropia de final, agitația se întețea.
„În București, în special în ultima zi, dar au fost și alte zile, a trebuit să chemăm Jandarmeria, că erau prea mulți oameni la coadă și își pierduseră răbdarea. La fel în primele zile când am deschis centrul de recenzare de la sediul nostru. Programul era până la 8 seara, colegii mei lucrând ca recenzori fără să fie plătiți ca atare. În primele zile a fost omor. Colegii au părăsit instituția la ora 22 printr-un coridor format de jandarmi.”
Pe măsură ce s-au deschis mai multe centre fixe, lumea s-a mai redistribuit și la alte centre de recenzare. În Sectorul 4, unde era un singur punct fix, cel de la Grand Arena, oamenii au stat până la 12 noaptea, când aplicația s-a oprit singură (n.n. 31 iulie – ultima zi de recensământ).
Ce se putea face mai bine
„Aș fi comunicat mai accentuat impactul pe politicile publice concrete ale Recensământului. Atât statul, cât și mediul privat trebuie să aibă datele pe baza cărora să vadă unde trebuie de pildă construite creșe sau grădinițe șamd, sau care să-i ajute la dimensionarea transportului între diferite județe etc, spun cei doi specialiști ai INS.
De asemenea, admit aceștia, poate că ar fi fost utilă o dezbatere publică legată de chestionar, poate merita făcut un demo pe care oamenii să-l testeze astfel încât în momentul demarării RPL, să fi fost familiarizați cu platforma… „Dar nu am reușit din cauza lipsei de timp. Dădeam câte 3-4 interviuri pe zi, plecam în fiecare seară acasă, unde mai lucram până pe la ora 22 …”, spun Raiu și Drăghia.
„Am încercat să facem tot ce era omenește, dat fiind bugetul de care dispuneam”, mai spun cei doi.
”De pildă, pentru traducerea chestionarelor am lucrat cu o casă de traduceri. Suntem țara cu cel mai mare număr de traduceri ale chestionarului, în 17 limbi diferite. Membrii aceleiași comunități etnice nu cădeau de acord între ei cu privire la traducerea unui singur cuvânt. Iar cuvântul trebuia tipărit, pus pe afiș și lipit în zeci de localități”, explică cei doi.
S-a lucrat cel puțin 12 ore/zi, 7 zile din 7, cel puțin din februarie încoace. Cei de la Comunicare au făcut numeroase întâlniri online, cu membrii cultelor religioase și cei ai minorităților naționale. „Sunt foarte mulțumit de colaborarea cu cultele religioase și minoritățile naționale, cărora le-am dedicat un webinar lunar și multe, foarte multe întâlniri și discuții”, spune Cătălin Raiu.
Birocrație, șomeri care nu voiau să câștige bani frumoși și marele merit al Recensământului: nepolitizarea procesului
Lumea trebuie să înțeleagă că Recensământul e un parteneriat, o responsibilitate partajată între INS și primării, spun Raiu și Drăghia.
Pentru cei doi, primăriile – nu neapărat primarul ca persoană – nu au „simțit” importanța acestui Recensământ în termeni de politici publice, pentru că dacă s-ar fi întâmplat asta, ar fi mers mult mai bine autorecenzarea asistată, în special în orașele mari.
„Au fost foarte multe situații în care Primăriile îi chemau pe recenzori să le facă contractele la multe zile după ce Recensămânul începuse. Se mișcau foarte greu, cu alte cuvinte. De asemenea, au fost atitudini foarte diferite ale primăriilor din țară legat de amenzile care se dau. Unii primari au refuzat să dea amenzi ca să nu piardă voturi”, spune Cătălin Raiu. Alții au dat amenzi.
„Marele merit al Direcției de Comunicare este acela că recensământul nu a fost un proces politizat, spre deosebire de cel din 2011. Păi a ieșit atunci Ponta și a spus să nu-și dea lumea CNP-ul că cine știe unde ajunge…De data asta lumea politică a stat deoparte. E drept, încă de acum doi ani, cei din departamentul de comunicare, dar și președintele Tudorel Andrei a stat de vorbă cu liderii politici, cu toate grupurile parlamentare i-am invitat să facă parte din Comisia de Comunicare și Transparență. Filosofia de comunicare a fost accea conform căreia la afirmații politice/ politizate răspundem cu afimații tehnice și non-politice”, spun cei doi.
Dar, admit aceștia, asta a avut și un cost. „Politicienii nu au intervenit nici în rău, dar nici în bine, să sprijine Recensământul. Au stat deoparte….”, mai arată experții Statisticii.
Ce n-a mers bine, în câteva puncte
- Nu a fost o colaborare bună cu primăriile. Dacă te uiți pe cifrele finale din ultimul comunicat, pe ultimul loc sunt județe în care există centre universitare importante. Ipoteza mea- care nu poate fi validată decât după ce se deschide baza de date- este că studenții, care ar fi trebuit să se înregistreze acolo, au fost înregistrați mai degrabă în localitățile de reședință. De asta ai goluri în Timișoara, București, Iași, Sibiu, Constanța. Asta este una din ipoteze. O a doua e aceea că acolo unde distanța dintre primar și cetățeni, și folosesc distanță în sensul clasic al termenului de politică publică, este mai mare, recenzarea a mers mai prost. În mediul rural, în localitățile mai mici, unde această distanță primari-cetățeni e mai mică, acolo și recenzarea a mers mai bine.
- În Botoșani, la un moment dat apăruseră aceleași discuții ale recenzorilor- că sunt plătiți prost, că munca de teren e grea… dar prefectul de acolo a stat cu ei de vorbă și le-au explicat cât de important e Recensământul și că e nevoie de acest efort, iar în final oamenii au înțeles. Dar în alte părți prefecții sau primarii nu au avut genul acesta de atitudine.
Cum i-a venit INS ideea înființării centrelor fixe de recenzare
- Șomerii nu au vrut să devină recenzori, deși banii erau buni- 9000 de lei net într-o lună și jumătate. Asta deși puteau cumula indemnizația de șomaj cu cea de recenzor. Pur și simplu nu au vrut. Ne-am dus la cei care stăteau la coadă să-și ia șomajul, am vorbit cu ei, dar degeaba: nu voiau și pace! Pensionarii spuneau că se descurcă mai greu cu tabletele… Și atunci ne-am gândit ce e de făcut și văzând că sunt cartiere în București unde nu avea cine să se ducă pentru că nu erau recenzori angajați, am zis să facem acele puncte fixe măcar pentru cei dispuși să se recenzeze și care ar fi așteptat recenzorul degeaba, că nu avea cine să-i viziteze. Discuțiile cu primarii nu au fost ușoare.
- Acolo unde recenzorul de pe teren era însoțit de șeful Asociației de Locatari, oamenii erau mult mai deschiși în a completa formularul. De asemenea, dacă recenzorul mergea cu chestionarele în zilele de plată a întreținerii.
