Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” pentru 18 persoane, informează Agerpres.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, persoanele cărora li se retrage titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” sunt: Vasile Bledea, Valentina Florentina Manta, Dumitru Petre, Elena Joiţoiu, Stelian Podărescu, Ioan Dorin Petrui, Ghiorghi Tănasă, Vasile Lăcătuş, Mircea Ştefan, Constantin Drăgoiu, Alexandru Man, Carnig Manuchian, Traian Dumbrăveanu, Vasile Mihai Ştefan Manţa, Aurora Samson, Dumitru Spirea, Constantin Oprişan, Vasile Vlad.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul prin care se conferă titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” Gabrielei-Olimpia Moldovan.
Săptămâna trecută, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989, instituţie aflată în subordinea Guvernului, a demarat procedura privind retragerea titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din 1989 pentru fostul preşedinte Ion Iliescu. Instituţia a depus o cerere în acest sens la Tribunalul București.