După ședința „furtunoasă” a Consiliului Local de ieri, care a ținut în jur de 8 ore, primarul Allen Coliban și reprezentanții executivului municipalității au făcut un „bilanț ale eșecului”, după ce o serie de proiecte pentru dezvoltarea Brașovului și pentru brașoveni au fost respinse de către aleșii locali, pe motive mai mult sau mai puțin întemeiate. De altfel, primarul Brașovului pregătește și o acțiune în instanță împotriva Consiliului Local, ținând cont că în unele cazuri s-a făcut „exces de putere”.
Primarul a precizat că majoritatea din Consiliul Local a decis ieri să respingă și implicit să blocheze o serie de proiecte importante la nivel educațional, social, de mediu sau de mobilitate. „Vorbim de un număr important de proiecte pentru Brașov și brașoveni. Cred că este o problemă de atitudine și de orgolii, iar interesul brașovenilor ar trebui să primeze. Votul negativ a fost o opțiune politică a partidelor, nu o opțiune a consilierilor, după cum mi-au transmis unii dintre aceștia. Vom merge cu ele din nou în Consiliul Loca, dar și brașovenii trebuie să fie informați corect și să își manifeste susținerea pentru aceste proiecte. Trebuie să facem din Brașov un oraș de frunte în România și care să se dezvolte în conformitate cu cerințele populației. Dacă brașovenii vor susține aceste proiecte, atunci și politicul se va ajusta. Cred că oamenii pe care i-am votat sunt la dispoziția cetățenilor, este important ca mesajele lor să fie transmise celor pe care i-au votat, să le ceară socoteală reprezentanților lor în Consiliul Local cu privire la respingerea unor proiecte”, a subliniat primarul, care a ținut să menționeze faptul că nu îi cheamă pe brașoveni să protesteze în stradă vizavi de atitudinea majorității Consiliului Local.
O analiză juridică pe cheltuiala primarului
De altfel, acesta a precizat că are în lucru o analiză la nivel juridic în ceea ce privește excesul de putere al Consiliului Local, și ia în calcul depunerea unei acțiuni în instanță cu privire la încălcarea de către consilieri a anumitor prevederi ale Codului Administrativ. „Am o analiză la nivel juridic pe atribuțiile Consiliului Local, pe excesul de putere, și iau în calcul o acțiune în instanță după ce voi avea fundamentarea juridică. Analiza o fac eu cu toate resursele de care dispun, nu din bani publici. Sunt situații în care votul negativ al Consiliului Locale ne costă bani, pe care nu este normal să-i suportăm din banii tuturor cetățenilor. Pornind de la aparatul de specialitate care este subdimensionat pe câteva arii importante și faptul că am venit cu mai multe propuneri pentru întregirea organigramei și am ținut cont și de solicitările consilierilor, însă aceasta a fost în continuare refuză și ajung la faptul că avem anumite lucruri dispuse de către instituții de control sunt fundamentate în subdimensionarea acestui aparat, mă fac să iau în calcul această acțiune în instanță, în baza unei fundamentări juridice”, a explicat primarul.
Acesta a adăugat faptul că, deși situația este asemănătoare cu ceea ce s-a întâmplat în perioada 2000 – 2004, când primar era Ioan Ghișe, iar Consiliul Local respingea pe bandă toate proiectele propuse, totuși acum trăim o altă epocă, a finanțărilor, când sunt în lucru și se concretizează mari proiect. „Oricât simt că mi se leagă șireturile și alerg cu șireturile legate, voi ajunge la linia de finish și voi ajunge cu un rezult bun”, a precizat Coliban.
Întrebat care sunt așteptările sale cu privire la susținerea din partea brașovenilor, primarul a răspuns că aceștia se pot implica de la trimiterea unui e-mail către consilierii locali, la inițierea de petiții on-line sau discuții directe cu consilierii locali pentru a îi convinge de necesitatea adoptării acestor proiecte.
Fără masă caldă pentru elevi și școală buffer
Cel mai important proiect la nivel educațional care nu a obținut aprobarea Consiliului Local, a fost acela de acordare a unei mese calde pentru elevii brașoveni. Proiectul era gândit în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov, iar directorul acesteia, Dragoș David, a oferit câteva explicații cu privire la proiect: „Este un proiect ce trebuie extins în întreaga zonă metropolitană și de aici implicarea noastră. Avem nevoie de o comunicare cu părinții, pentru a știi cu exactitate ce produse consumă copiii lor, de partea de producție, de depozitare și de un loc de servire a masei, iar toate acestea necesită un studiu”.
Și proiectul de a aproba oportunitatea închirierii unui spațiu care să funcționeze ca școală buffer (tampon), unde să poată fi mutați elevii din școlile care sunt în șantier a fost respins. Primarul a precizat că mai multe unități ar urma să intre în reabilitare anul acesta, iar procedura de certificare din punct de vedere ISU este anevoioasă și nu se poate face pe repede înainte. De altfel, din prospectarea pieței, niciun dezvoltator nu are disponibilun astfel de spațiu.
Nu era vorba de un contract „cu dedicație”
Administratorul public al municipiului, Adriana Miron, a precizat că aprobarea oportunității de închiriere de către Consiliul Local nu însemna că se va da un contract cuiva, ci doar se asigura posibilitatea achiziției unui spațiu de pe piața liberă, care să fie adaptat actului educațional.
„Noi am prospectat piața, am făcut un anunț public, a fost transmis tuturor dezvoltatorilor ce ar putea avea astfel de spații, am cerut prețuri. Apoi, am fundamentat un preț pe metru pătrat, ca să facem următorul pas, respectiv un caiet de sarcini, pe baza căruia orice operator economic ce îndeplinește cerințele să depună oferte. În echipa de negociere cu ofertanții vor fi inclusiv observatori din partea Consiliului Local. Din prospectările de piață, în acest moment, nu există un spațiu ce să fie dat la cheie cu destinația de școală. Există spații cu altă destinație, de birouri, comerciale, care necesită un termen de adaptare la condițiile necesare. Ceea ce s-a supus aprobării a fost oportunitatea de a închiria, și potrivit procesului de atribuire, urma să existe un termen pentru ofertanți de adaptare a spațiilor la cerințele pentru o școală. Municipalitatea nu are posibilitatea să lanseze procedura, dacă nu există fonduri de angajament, adică un buget pregătit cu această destinație. Acest lucru fusese supus aprobării CL”, a explicat Adriana Miron.
Ce alte proiecte au mai fost respinse
Printre proiectele care nu au fost aprobate în ședința de ieri a Consiliul local, din domeniul educației, se mai numără și: dezvoltarea învățământului dual și bursele pentru tineri pentru dezvoltarea de abilități în domeniul IT.
La categoria proiecte sociale este vorba despre aprobarea amenajării unei cantine sociale care ar putea furniza, zilnic, hrană pentru 500-600 de persoane vulnerabile.
În ceea ce privește protejarea mediului, proiectul pentru care primarul a cerut sprijinul brașovenilor este cel legat de înființarea Parcului Natural Brassovia, care ar însemna protejarea tuturor pădurilor aflate pe teritoriul municipiului Brașov.
La capitolul mobilitate, proiectele vizau construirea de park&ride la intrările în oraș, pentru turiști și navetiști, care nu ar mai aglomera cu autovehiculele proprii străzile Brașovului, construirea de parcări multietajate în cartiere și amenajarea unei parcări subterane în zona dintre primărie, Modarom și Colegiul Unirea.