Odată cu scumpirea energiei, tot mai multe companii din Brașov caută să apeleze la energie regenerabilă pentru a-și reduce costurile. Una dintre acestea este și Doripesco, care a profitat de oportunitatea finanțării unor astfel de investiții verzi prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit reprezentanților Doripesco, parcul fotovoltaic ar urma să fie amplasat în zona localității Podu Olt din Hărman, mai exact în zona rezervației „mlaștinilor” unde deține o fermă piscicolă, și să aibă o capacitate de332 kilowați. În prezent, este în curs de obținere avizul de mediu pentru investiție, care este declarată una provizorie, cu termen de exploatare până în 25 mai 2032.
În România, parcurile solare sunt încă o noutate și reprezintă o piață în plina dezvoltare, cu numeroase oportunități. Producția și distributia de energie verde, sustenabilă, este însă viitorul în domeniu. Spre exemplu, in California 20% din energie se produce deja prin parcuri solare și ferme eoliene, iar intentia este de a ajunge cât mai rapid la 35%.
Avantajele investiției într-o astfel de tehnologie sunt aproape nelimitate, de la cele evidente, legate de faptul ca soarele este o sursa inepuizabilă, până la cele legate de factori geopolitici precum dependența de energie de la statele vecine, mai ales în contextul geopolitic actual.