În ultimele săptămâni s-a vorbit tot mai des despre valul 6 al pandemiei de Covid-19, și se pare că acesta este mai aproape decât se credea inițial. Dacă până acum se spunea că undeva prin toamnă va debuta acesta, iată că lucrurile par să se schimbe, după numărul mare de cazuri ale persoanelor infectate din ultimul timp.
Al 6-lea val de Covid-19, mai aproape decât se credea
Astfel că al șaselea val al pandemiei de Covid-19 tinde aă aibă un vârf în luna august. Cu toate acestea, autoritățile oferă siguranța că nu vor mai exista restricții care să ducă la un lockdown, cu toate că subvarianta BA.5 a Omicron este mult mai contagioasă decât toate cele existente până acum.
Cel mai bun sfat pentru a ne proteja rămâne să purtăm masca de protecție, pentru că modul în care se transmite virusul nu s-a schimbat iar un vaccin mai eficient care să reziste la acestă nouă variantă încă nu este disponibil, potrivit impact.ro.
Astfel că fiecare dintre noi trebuie să-și poarte de grijă pentru a se putea proteja cât mai eficient, și să respecte măsurile sanitare anunțate de la începutul pandemiei: spălatul frecvent pe mâini și dezinfectarea acestora, păstrarea distanței față de ceilalți oameni și purtarea măștii de protecție, cel puțin la interior și în spațiile aglomerate.
„Virusul acesta va exista cu noi de-acum încolo și vom vedea astfel de situații, dar sperăm și credem că vor fi din ce în ce mai blânde, cu un impact din ce în ce mai mic asupra oamenilor, la nivel individual. Însă nu va dispărea. Și atunci este o chestiune de a adopta cât mai mult comportamente care ne protejează, dar la nivel individual, pentru că la nivel colectiv știm ce avem de făcut. Nu luăm în calcul introducerea de restricții sau în niciun caz situații de genul lockdown.
Această subvariantă BA.5 a Omicron este mai contagioasă, însă datele existente spun că nu vine cu severitate, cu un impact mai mare asupra organismului infectat. Vorbim cam de același tablou clinic, vorbim cam de aceleași persoane aflate la risc.
Un singur element este nou, faptul că determină o reactivitate a anticorpilor mai scăzută, de unde vedem și din ce în ce mai multe cazuri de reinfectări. Oameni care s-au infectat în trecutul apropiat nu au dobândit o imunitate suficient de mare ca urmare a trecerii prin boală și atunci se pot îmbolnăvi.
Deci, asta este o chestiune nouă, care a apărut în ultimele luni, senzația că am dobândit o imunitate, dar faptul că ne-am îmbolnăvit acum câteva luni de zile și avem o protecție, într-adevăr, avem o protecție, însă aceasta este mai mică decât protecția pe care o câștigam prin trecerea prin boală în trecut, cu alte variante ale coronavirusului”, a spus Andrei Baciu.
Situația din spitale încă nu este tragică, față de anul trecut, fiind în jur de 3. 000 de pacienți internați, dintre care la terapie intensivă se află 186 de adulți și 3 copii.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a ținut să mai precizeze că nu se iau în calcul restricții pentru viitorul apropiat, ci se insistă pe recomandă, în speranța că lumea va ține cont de ele și se va proteja.