Ținând cont că licitația pentru încheierea unui nou acord-cadru a fost lansată abia în luna mai, iar la finalul lui aprilie a expirat contractul pentru întreținerea și amenajarea locurilor de joacă și agrement din Brașov, Primăria a decis să încheie un contract în regim de urgență cu firma care s-a ocupat de aceste servicii până acum.
Potrivit unui anunț de atribuire postat de platforma de licitații publice, contractul încheiat prin negociere directă cu firma Clarom Trans SRL din Brașov are o valoare de 1.285.629 lei fără TVA, respectiv 1.529.899 lei cu TVA. „În vederea asigurării condiţiilor minime de siguranţă a echipamentelor componente ale locurilor de joacă şi de agrement dar şi a utilizatorilor acestora, atribuirea unui contract de prestări servicii este o măsură absolut necesară, determinată de evenimente care nu au putut fi prevăzute de municipalitate, motivele care au contribuit la întârzierea demarării procedurii au fost de natură economică, creşterea permanentă a preţurilor la toate tipurile de produse şi servicii, creşterea preţurilor la carburanţi, materiale de construcţii, creşterea nivelului salariilor, precum şi situaţia generată de starea globală a producţiei şi a stocurilor de mărfuri, componente care se regăsesc în tarifele care fac obiectul prezentului acord cadru şi care au condus la reevaluarea estimării contractelor care urmează a fi atribute, o estimare eronată a valorii contractului ar putea conduce la vicierea procedurii”, este motivată decizia încheierii contractului prin negociere directă.
Noua înțelegere încheiată cu Clarom are o valabilitate de 7 luni, timpă în care edilii speră că va fi semnat noul acrod-cadru pe 4 ani care are o valoare de 12.454.353,17 lei fără TVA, respectiv 14.820.680,27 lei cu TVA. În municipiul Braşov sunt funcţionale 244 de locuri de joacă, dintre care 46 în incinta grădiniţelor, iar 8 în curtea creşelor.