Fraudele cu fonduri europene întrec orice limită a imaginației. O dovedește un caz înregistrat în urmă cu câțiva ani în care administratorul unei firme, care a câștigat implementarea unui proiect privind diversitatea culturală, a clonat un festival interetnic și a decontat mai apoi o sumă importantă invocând faptul că acțiunea ar fi fost organizată de el.
Totodată, el a „umflat” toate facturile depuse spre decontare, suplimentând lista cu participanți și inventând diverse servicii de cazare și masă, deși cei care au participat la acțiuni au recunoscut că nu au fost plătiți și au beneficiat de cel mult o masă, după cum informează Monitorul de Botoșani.
Condamnare după 7 ani de la întâmplări
Cazul a fost scos la iveală de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, care l-au trimis în judecată pe Adrian Macarie, din Brașov, considerat responsabil de cele întâmplate. La aproape șapte ani de la aceste aranjamente, bărbatul a fost condamnat de magistrații Tribunalului Botoșani la doi ani de închisoare pentru fraudă cu bani europeni, însă instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și i-a stabilit un termen de supravegere de doi ani.
Sentința a fost pronunțată vineri, 15 iulie, după un proces care a durat aproape trei ani și jumătate. „Admite acţiunea civilă alăturată procesului penal de către partea civilă Unitatea de Management a Proiectului din Cadrul Ministerului Culturii şi obligă inculpatul MACARIE ADRIAN să plătească părţii civile suma de 53.320 lei, cu titlu de despăgubiri” se mai arată în decizia instanței. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Până atunci, brașoveanul va beneficia de prezumția de nevinovăție. În timpul judecății, însă, bărbatul, care a fost asistat de un avocat, a uzat de dreptul la tăcere, precizează jurnaliștii botoșăneni.
Firmă selectată prin achiziție publică
În fapt, pe 22 decembrie 2014, între Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, în calitate de operator de program, și municipiul Botoșani, în calitate de promotor de proiect, a fost încheiat un contract de finanțare din fonduri nerambursabile ce privea implementarea proiectului „Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița – Năsăud și Iași”.
Proiectul viza, printre altele, creşterea capacităţii de promovare a diversităţii culturale către publicul larg la nivelul regiunilor Nord Est şi Nord Vest prin organizarea a trei festivaluri în oraşele Botoşani, Iaşi şi Bistriţa şi realizarea unui film documentar cu privire la cultura şi tradiţiile multietnice. Pentru realizarea obiectivului, primăria municipiului Botoșani a declanșat procedura de achiziție a unor servicii privind „cazare, asigurare masă și transport pentru participarea a minimum 50 de persoane (artiști)”, fiind declarată câștigătoare o societate administrată de Adrian Macarie, din Brașov.
„În acest context, cu ocazia organizării a două festivaluri multiculturale în municipiile Bistrița și Botoșani, în perioada mai 2015 – septembrie 2015, omul de afaceri, în calitatea menționată mai sus, cu intenție, a întocmit mai multe înscrisuri false (facturile fiscale, rapoarte de activitate, liste de prezență etc.), prin care a atestat în mod nereal prestarea unora dintre serviciile respective. Ulterior, aceste documente au fost înaintate de Primăria municipiului Botoșani Ministerului Culturii, în vederea decontării. Prin aceste demersuri, în conturile societății administrate de Adrian Macarie au fost virate sumele de 86.000 lei plus TVA (în total, 106.640 lei), pentru festivalul de la Bistrița și 43.000 lei plus TVA (în total 53.320 lei), pentru festivalul de la Botoșani”, spun anchetatorii citați de Monitorul de Botoșani.
Cum s-au prins autoritățile că festivalurile sunt clonate
Suspiciunea de fraudă a apărut după ce experții din cadrul Unității de Implementare a Proiectului au verificat cum a fost organizat festivalul multiculturalității de la Bistrița. Așa au descoperit că festivalul s-a suprapus cu un alt festival al etniilor ”PFINGSTFEST” organizat în aceeași perioadă tot în municipiul Bistrița, dar de către municipalitatea din acel oraș, festival ce avea o tradiție de mai mulți ani, dar care nu a avut nicio legătură cu proiectul finanțat din fonduri europene.
A fost sesizat imediat ofițerul monitor din cadrul Ministerului Culturii, iar verificările au arătat că pe afișele de promovare a Festivalului Etniilor ”PFINGSTFEST” se prezintă, pentru ziua de 31 mai 2015 (prima zi din acest festival), un program aproape identic cu cel al Festivalului Multiculturalității organizat în proiect pentru ultima zi, în sensul că locul de desfășurare este identic (pietonal și scenă pietonal).
Mai mult, o parte din artiștii angrenați în festivalul multiculturalității se regăseau și pe afișele ”PFINGSTFEST”, mai exact grupurile ”Trandafirașii” și ”Katharsis” și interpreta Elena Gheorghe. Concluziile au fost clare – „La verificarea actelor s-a constatat că ziua principală a Festivalului Multiculturalității de la Bistrița, 31 mai 2015, a coincis cu Festivalul Etniilor Pfingstfest 2015, organizat de Municiul Bistrița, festival aflat la a 15 a ediție. De altfel, afișul festivalului Pfingstfest 2015 este identic cu programul zilei Festivalului Multiculturalității de la Bistrița, inclusiv orele festivalurilor”. Prin urmare, cheltuielile aferente Festivalului de la Bistrița, organizat în mai 2015, au fost suspendate de la autorizare, ca urmare a suspiciunii de fraudă.
Bătaie de joc cu membrii unor trupe
Interesant este că deși trupa ”Katharsis” a participat la festival în urma unei invitații primite de la o angajată a Primăriei Bistrița, cu 10 membri și s-au întors la Botoșani în aceeași zi, pe lista organizatorilor figurau cu 17 membri, cazare și masă, deși li s-a oferit o singură masă la un restaurant ”mai modest, tip cantină”.
La fel s-a întâmplat și în cazul grupului „Trandafirașii”, care, ca și în cazul trupei „Katharsis” din Botoșani, a fost o adevărată bătaie de joc pentru că nu au fost cazați și au fost nevoiți să facă un drum dus-întors, în aceeași zi, lung de aproape 500 de kilometri.
Realitatea nu coincidea cu notele de plată
La Botoșani, în prima zi de festival (03.09.2015) au fost amenjate standuri de prezentare a minorităților, s-au realizat ateliere participative, jocuri și activități pentru copii, precum și o proiecție film.
În a doua zi de festival (04.09.2015) au fost amenjate standuri de prezentare a minorităților, s-a realizat o expoziție foto în aer liber cu fundal muzical specific, ateliere de lucru, etc.
În schimb, în a treia zi de festival (05.09.2015) a avut loc parada portului tradițional, precum și desfășurarea unui spectacol artistic de dansuri și cântece tradiționale ale minorităților participante, în cadrul căruia au prestat 75 de artiști aparținând grupurilor ”Trandafirașii” – Liceul Tehnologic Stolniceni Prăjecu (județul Iași), ”Katharsis” din Botoșani, ”Cervona Kalena” Negostina (Bălcăuți, județul Suceava) precum și ”Vadrosza” Bistrița, unde la fel nota de plată a fost umflată, organizatorul anunțând că au participat 75 de artiști, cărora le-a asigurat cazare la Botoșani în unități de 3 stele și mic dejun, prânz și cină, conform listei de prezență anexată, ori aceste servicii de cazare și masă nu le-au fost oferite tuturor artiștilor prezenți întrucât unii au plecat chiar imediat după spectacol.
În cazul grupului „Trandafirașii”, le promiseseră o masă după spectacol, însă acest fapt nu s-a mai întâmplat, membrii grupului primind doar câte o înghețată în timpul spectacolului. De asemenea, organizatorii nu le-au asigurat servicii de cazare, întrucât în aceeași zi, pe data de 31.05.2015, au revenit cu microbuzul în județul Iași.
Adrian Macarie a vrut să candideze în 2016 și la președinția Consiliului Județean Brașov din partea UNPR, însă a fost înlocuit și nu a mai candidat.