Activitatea fizică, moderată sau intensă, ne poate ţine departe de boli sau poate atenua simptomele afecţiunilor deja instalate. Românii însă sunt codaşi în Europa, iar procentul sedentarilor continuă să crească de la un an la altul.
Efortul fizic, chiar şi moderat, previne anumite tipuri de cancer, dar şi multe alte boli, spun specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică. Aceştia au demarat o campanie naţională de informare despre efectele benefice ale activităţii fizice, subliniind că orice persoană poate practica activităţi fizice adecvate stării sale de sănătate, „fără a avea nevoie de aptitudini deosebite sau condiţii speciale“. Statisticile arată însă că suntem la coada clasamentului european în ceea ce priveşte ponderea persoanelor active
Cei mai activi sunt nordicii: Finlanda (69%), Suedia (67%), Danemarca (63%), în vreme ce în top-ul inactivilor sunt românii, maghiarii, bulgarii, grecii, italienii şi croaţii, spun specialiştii Ministerului Sănătăţii
13% dintre români fac exerciţii fizice sau sport „cu oarecare regularitate“, faţă de 33% cât este media europeană. În schimb nu fac niciodată asta 63% dintre români, faţă de 46% media UE. Bărbaţii sunt mai activi decât femeile, în schimb, odată cu înaintarea în vârstă interesul pentru activitatea fizică scade la ambele sexe. Activităţile gospodăreşti ajută la menţinerea sănătăţii. Nu trebuie să ajungi neapărat la sală pentru a te menţine sănătos, spun specialiştii, important, însă, este să faci mişcare, notează adevarul.ro.