Pentru iubitorii de senzaţii tari, zborul cu parapanta este o experienţă care trebuie încercată cel puţin o dată în viaţă. Curajoșii pot lua primele lecţii în Braşov, unde, pe lângă senzaţia zborului se pot bucura şi de peisajele admirate de la înălţime
Inainte de a ajunge în punctul de zbor cu parpanta, turiştii trebuie să urce cu telescaunul până pe Muntele Bunloc. Pâna să ajungă în vârf, pot savura pe traseu si o cafea, admirand peisajul. Bunloc este unul dintre cele mai populare locuri de lansare pentru paragliding din România. Atât pentru privelişti, cât şi datorită amplasării la doar doar 10 kilometri de centrul istoric al Braşovului. Odată ajunşi în punctul de zbor, apar şi primele momente în care nivelul adrenalinei creşte.
Decolarea cu parapanta în tandem presupune să alergi câţiva paşi împotriva direcţiei vântului. Şi numărând până la 3, eşti deja purtat de vânt. Curajoşii îi pot cere pilotului să execute în timpul zborului şi manevre de acrobaţie.
Preţurile pentru o astfel de experienţă încep de la 300 de lei şi pot ajunge până la 550 de lei în funcţie de locaţia de zbor aleasă şi tipul de zbor: iniţiere sau avansat, potrivit observatornews.ro.