Potrivit modificărilor făcute prin OUG 1/2022 orice persoană care conduce o trotinetă electrică sau o bicicletă fără mijloace de iluminare, poate fi amendată. Constituie contravenție „Conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte”.
Tot în aceeași ordonanță de urgență de arată că va fi contravenție și se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni circulația cu trotinete electrice sau biciclete pe autostradă sau traversarea pe culoarea roşie a semaforului, nerespectarea semnalelor de cale ferată ori a semnalelor și indicaţiilor poliţistului rutier.
De asemenea, o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice nu are voie să urce pe trotineta electrică sau pe bicicletă. Dacă sunt opriți de polițiști și se constată că au încălcat această regulă, vor primi o amendă între 870 și 1160 de lei.
În București, Consiliul Local urmează să dezbată un proiect prin care staţionarea trotinetelor electrice în locuri interzise va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 200-400 de lei.
Trotineta electrică în Codul rutier 2022
În codul rutier din România, trotineta electrică este identificată drept un vehicul cu două sau trei roți, echipat cu motor electric, articulat cu o bară în partea din fața folosită ca dispozitiv de directive, a cărui viteză este cuprinsă între 6 si 25 km/h.
Regulile de circulație pe drumurile publice prevăd că vârsta minima necesara conducerii unei trotinete electrice este de 14 ani. Cu ele se poate circula numai pe pista de biciclete, iar acolo unde nu există – pe sectoarele de drum unde viteza maxima admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h, notează știrileprotv.ro.
De menționat faptul că este interzis transportul pasagerilor pe o trotinetă electrică.