Polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “amenințarea” și “distrugerea”.
„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 07 iulie 2022, în jurul orei 22.30, un bărbat, în vârstă de 42 ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, în vârstă de 44 ani, în timp ce se aflau la domiciliul din localitatea Budila, județul Brașov și ar fi produs, de asemenea, mai multe distrugeri la nivelul imobilului.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a declarat agentul principal Nadia Olaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.