Intersecția de la Stadionul Municipal ar urma să fie resistematizată, atât pentru a se asigura un acces mai facil către viitoarea parcare multietajată și sala polivalentă proiectată în proximitate, cât și din cauza faptului că, în ultima vreme, au loc tot mai des accidente, din cauza faptului că se forțează intrare din și dinspre Șoseaua Cristianului.
Dacă la prima licitație derulată anul trecut, edilii nu au reușit să găsească un proiectant, la cea de-a doua au fost depuse două oferte, iar zilele trecute a fost desemnat și câștigătorul. Este vorba de firma Bomaco din București, care se ocupă și de întocmirea documentațiilor tehnco-economice pentru realizarea „căii verzi” a municipiului Brașov.
Termen de livrare a documentațiilor: 6 luni
Potrivit anunțului de atribuire postat pe platforma de achiziții publice, costul proiectării este de 173.184 lei fără TVA, respectiv 206.088 lei cu TVA. Documentația tehnică va trebui realizată în termen de 6 luni. Acționar majoritar al acestei societăți, specializată în proiectarea infrastructurilor publice sau private și a structurilor de orice natură, este Dan Ovidiu Boicu, un apropiat al fostului premier Victor Ponta.
„Achiziția este necesară implementarea amenajărilor de tip Park&Ride la extremitățile orașului, în puncte nodale unde se poate realiza facil transferul de la autoturismul propriu la transportul public în vederea creșterii atractivității sistemului de transport public și descurajării traficului de penetrație. Acest proiect corelat cu alte intervenții planificate prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului și zonei metropolitane (dezvoltarea Nodurilor Multimodale, dezvoltarea Park&Ride-urilor, achiziția de mijloace de transport moderne, prioritizarea transportului public, etc.) pot asigura încurajarea utilizării sistemului de transport public și încurajarea renunțării la deplasarea cu autoturismul personal și va avea un impact pozitiv asupra calității vieții în Municipiul Brașov prin reducerea emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (GES) generate de traficul general și contribuie la creșterea siguranței rutiere și reducerea întârzierilor în trafic”, se precizează în anunțul de licitație.