Serviciul de Telecomunicaţii Speciale organizează la Braşov, în perioada 22 – 27 august, şcoala de vară „Bootcamp STS” destinată studenţilor din anii II şi III ai facultăţilor cu profil tehnic din domeniul comunicaţii şi tehnologia informaţiei.
Potrivit unui comunicat transmis de STS, vor fi organizate prezentări şi ateliere interactive cu echipamente, tehnică de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, autospeciale moderne satelitare prin care sunt furnizate beneficiarilor instituţiei toate tipurile de servicii de comunicaţii şi IT în orice zonă din ţară în lipsa unor conexiuni publice. De asemenea, este programată o vizită în unul dintre centrele de date ale STS.
„Pe parcursul celor şase zile, studenţii îi vor cunoaşte pe cei mai buni specialişti ai instituţiei noastre şi vor face schimb de idei cu ingineri hardware şi de comunicaţii, programatori, administratori de sistem şi de baze de date, specialişti în centre de date şi platforme de virtualizare, experţi în securitate cibernetică, dar şi specialişti în reţele, în telefonie IP şi videoconferinţă sau în management operaţional. Bootcamp STS, un mix perfect între pregătire şi experienţe de networking în aer liber, este susţinut de partenerii noştri care vor contribui la o desfăşurare profesionistă a şcolii de vară”, se precizează în comunicat.
Pentru prima ediţie „Bootcamp STS” vor fi selectaţi 16 studenţi din toate instituţiile de învăţământ superior de stat militare, civile şi particulare acreditate din România, conform criteriilor de selecţie regăsite în pagina de înscriere: www.sts.ro, Secţiunea Bootcamp STS.