
Autoritățile pregătesc o nouă taxă pentru toți românii! Fiecare gospodărie va fi impozitată, iar taxa va fi calculată în funcție de gradul de poluare pe care îl generează.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a fost cel care a făcut anunțul. Acesta a precizat că măsura va fi aplicată începând cu 2027 și va fi o taxă la nivel european.
„În primul și în primul rând, deciziile vizează reducerea emisiilor de carbon în sectorul rezidențial și sectorul de mobilitate. Sectorul rezidențial înseamnă că Fondul social de climă, care se constituie din 2027, se va alimenta prin introducere a unor taxe de carbon la nivelul fiecărui cetățean care locuiește undeva în UE și care, prin încălzirea locuinței sau prin folosirea energiilor emițătoare de dioxid de carbon, poluează. Acest lucru înseamnă că la nivelul fiecărei gospodării se va calcula amprenta de carbon și se vor aplica niște taxe”, a anunțat ministrul Mediului. Acesta a explicat că ”cel mai simplu exemplu este taxa pe gaz, pe gazele naturale care se ard practic în centrale individuale la nivelul fiecărui apartament”, a explicat Tanczos Barna.
„Va fi o taxă din 2027 pe care o va plăti fiecare cetățean european, nu este doar România, ci se aplică pentru toate cele 27 de state europene. Spre surprinderea mea, chiar și pe ultima sută de metri, (o parte din statele membre – n.r.) au fost extrem, extrem de ambițioase și nu a vrut să audă nimeni nicio secundă despre eliminarea acestor taxe noi, în ciuda discuțiilor și a obiecțiunilor și în ciuda situației actuale, în ciuda războiului”, a mai spus Tanczos Barna.
Noua politică de mediu vine în contextul în care Uniunea Europeană vrea să devină independentă energetic în raport cu Rusia, potrivit Agrointel.ro.
„Filozofia Comisiei este că putem scăpa de presiunea Rusiei și putem scăpa de expunerea totală la Rusia sau la gazele rusești doar prin eliminarea totală a gazului din balanța energetică. Și nu prin schimbarea furnizorului, ci prin eliminare a gazului din balanță”, a mai explicat el.
2 comentarii
Taxa e o prostie, dar ideea din spate ar putea fi buna, daca s-ar putea si aplica (cel putin la noi). In momentul de fata proiectele de energie verde sunt cam in plop (vezi electrificarea localitatilor si subventiile pt panourile foto-voltaice). Daca energia electrica este produsa din surse ecologice, atunci are sens, dar cand este produsa in mare parte prin ardere de carbune, devine poluanta; nu pot sa zic daca e mai poluanta o centrala pe gaz sau producerea energiei electrice pt o centrala electrica de apartament.
Cumva se muta poluarea de la consumator la sursa, dar tot va fi poluare.
Si mai este un lucru de mentionat: o sa „convingi” consumatorul casnic sa foloseasca electricitatea pt tot ce inseamna gospodarie prin supra-taxarea gazului, dar el cum o sa poata sa supravietuiasca cand in momentul de fata sa te incalzesti cu curent (la bloc) este mult mai scump decat daca folosesti gaz; cine va suporta schimbarea intregii retele electrice? Va ganditi ce re-dimensionare ar trebui sa se faca la instalatiile electrice, in special din mediul urban?
O sa ajunga omul de rand sa munceasca doar pt a-si plati cheltuielile pt un trai de baza, nici macar decent (incalzire, mancare).
Si cei cu fabrici? Iar la amarati taxe?
Dar Voi parlamentari CARE NE POLUATI VIETILE..?? FAMILII DESTRAMATE PE AFARA, PADURI TAIATE, BANI FURATI PRIN TAXE, SPAGI… STATI ACOLO SI MANCATI DE LA NOI DE ATATIA ANI. CAND FACETI CEVA PTR NOI. NU SUNT CU RAZBOIUL CA AM DI EU COPII. DAR DACA VINE VOI AR TREBUI SA DISPARETI. ATUNCI O SA SE FACA CURATENIE IN PARLAMEMT