Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea ce permite intervenţia împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor.
Administraţia Prezidenţială informează că preşedintele Klqaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative Parlamentul a adoptat pe 22 iunie, după reexaminarea cerută de preşedinte, legea care permite intervenţia imediată împotriva urşilor periculoşi, nu doar în interiorul, ci şi în exteriorul localităţilor.
Cheltuielile sunt decontate de către Ministerul Mediului
Potrivit ministrului Mediului, încă de anul trecut este în vigoare Ordonanţa de Urgentă care a permis intervenţia în intravilan. „Prin completările aduse de Parlament, acum avem o reglementare şi pentru situaţia în care acest pericol apare în extravilan. Totodată, la iniţiativa noastră, cheltuielile administraţiilor locale privind permanenţa şi intervenţia imediată vor fi decontate de către Ministerul Mediului”, susţinea Tánczos Barna.
Acesta spune că România are, în sfârşit, toate instrumentele pentru a salva vieţi, pentru a apăra viaţa şi bunurile oamenilor împotriva urşilor deveniţi agresivi. „Sunt soluţii imediate, imperios necesare în condiţiile înmulţirii atacurilor de urs şi a pagubelor provocate de aceste carnivore mari, pe fondul creşterii constante a populaţiei de urs brun din cauza unui management impropriu. Soluţia pe termen lung rămâne gestionarea corectă a populaţiei de urs”, anunţa ministrul.
Conform acestuia, Ministerul Mediului derulează un proiect de 10 milioane de euro pentru estimarea populaţiei de urs brun cu ajutorul unor metode ştiinţifice moderne, proiect care va avea ca rezultat scăderea numărului conflictelor om-urs, conservarea habitatului natural al ursului, respectiv managementul durabil al
speciei.