Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieței locale de business process outsourcing (BPO), angajează peste 800 de oameni până la sfârşitul anului. CGS recrutează specialiști cu pregătire tehnică pe poziţii de reprezentanţi relaţii clienţi, back office, suport tehnic.
Candidaţii care vor să lucreze la CGS pot opta pentru posturi cu prezență fizică într-unul dintre centrele de suport din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanţa şi Galaţi sau pentru muncă „la distanţă”, din orașe în care compania nu are birouri.
„Ne menținem ritmul de recrutare din ultimii ani, de peste 200 de noi angajați lunar, pentru ca, per total în acest an, sperăm să adăugăm circa 800 de noi colegi echipei CGS România care numără, la acest moment 4.300 de angajați.
Avem un portofoliu de proiecte în creștere substanțială, multe provenind de la companii americane din zona de healthcare, telecom și securitate informatică, dar înregistrăm și o extindere a celor existente ceea ce generează automat și o extindere de capital uman în cadrul companiei”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager la CGS România, scrie economica.net.
Pentru angajații care muncesc doar „la distanţă” au fost configurate sesiunile de onboarding, training, coaching la distanță şi le-a fost livrat biroul mobil, cu echipamentul de lucru de care au nevoie, spun oficialii companiei.
Recrutarea automatizată – strategie adoptată de companie în contextul pandemiei – a condus la scurtarea procesului de angajare. În medie, procesul automatizat de recrutarea durează 1-2 zile faţă de 4-5 zile în cazul celui convenţional, spun oficialii companiei.
Compania americană CGS (Computer Generated Solutions) este unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de business process outsourcing din lume.
CGS are șapte centre de suport în țara noastră
CGS furnizează în ţara noastră servicii în 18 limbi străine şi are şapte centre de suport în București, Brașov, Sibiu, Târgu-Jiu, Miercurea-Ciuc, Constanța și Galați.
Cei aproximativ 4.000 de angajați ai CGS România interacționează zilnic cu clienți din România, Germania, Marea Britanie, Spania și alte țări europene, precum și din Statele Unite ale Americii sau Canada. Principalele servicii oferite de către CGS România sunt cele de customer care, suport tehnic, help desk, telesales și alte servicii externalizate pentru companii care activează în domeniul telecomunicațiilor, IT, bănci, asigurări și retail.
CGS (Computer Generated Solutions) este listată în primele 15 cele mai bune companii din acest domeniu din lume.
Echipele de recrutare și resurse umane ale CGS România au regândit procesul de recrutare și onboarding, în acord cu noile opţiuni de lucru cristalizate în contextul pandemiei: integral la distanţă, modul hibrid (parţial la birou, parţial „la distanţă”), pe lângă variata convenţională de muncă de la birou.
Un comentariu
Dar de rata extraordinar de mica de retentie a angajatilor nu vorbeste nimeni??? Nu se intreaba nimeni de ce angajeaza atatia oameni? Pentru ca asa cum vin angajatii tot asa si pleaca multumita „conditiilor extraordinare” de munca! :)))