Elevii care au susținut Evaluarea Națională 2022 și care vor să vadă lucrările trebuie să depună la școală o cerere în zilele de 5 și 6 iulie, potrivit unei proceduri trimise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Vizualizarea lucrărilor de către solicitant are loc în perioada 18-22 iulie, conform procedurii.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Nu este permisă folosirea telefoanelor sau a altor aparate de înregistrare a imaginii.
Pentru a fi mai ușoara vizualizarea lucrărilor, școala va instala un videproiector pe care vor fi proiectat lucrările solicitate, conform procedurii.
Solicitarea de vizualizare nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.
Elevii nu vor vedea lucrarea în original, ci o copie pe calculator, a lucrării, scanată, conform cu originalul.
Doar membrii comisiei județene/comisiei municipiului București de organizare a Evaluării Naționale sau cei ai Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor și a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora, notează edupedu.ro.