Institutul Național al Patrimoniului, parte din Ministerul Culturii, a scos la licitație studiul de fezabilitate și proiectarea pentru consolidarea și refacerea teraselor, 13 la număr și drastic afectate de infiltrații, ale Castelului Peleș, din Sinaia, un contract de 460.000 de lei pe 12 luni. Este primul pas în proiectul mai mare, de reabilitare a acestei părți relativ deteriorate a castelului (statul român s-a obligat la acest lucru) și presupune realizarea de studii și documentări aprofundate, dat fiind faptul că obiectivul este în patrimoniul național al statului român și unul dintre cele mai cunoscute repere culturalo-turistice ale noastre. Astfel, departajarea ofertelor – lucru rar se face în proporții egale de preț, experiența firmei și a personalului dedicat precum și prin abordarea aleasă în derularea contractului.
Sintetic, contractul în cauză va presupune: „Elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții conform temei de proiectare; – Elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții; – Verificarea tehnică a documentațiilor; – Elaborarea documentațiilor necesare pentru obținerea avizelor și acordurilor ce se vor stabili prin Certificatul de urbanism și a actului administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, inclusiv obținerea avizelor”.
Din Caietul de Sarcini aflăm că reabilitarea teraselor se va face pe o suprafață de 10.300 de metri pătrați, cu lucrările începând pe mai multe concomitent și care, în consecință, vor fi închise vizitării de către turiști pe toată durata proiectului.
Ofertele se deschid în 25 iulie.
Castelul Peleș are ca proprietar Familia Regală a României, reprezentată prin Custodele Coroanei, Principesa Maragareta.
Prin protocolul încheiat cu Casa Regala a României, în anul 2010 și reînnoit în anul 2012, Statul român, reprezentat de Ministerul Culturii, și-a asumat obligația ca pe perioada în care va administra Muzeul Național Peleș să investească în lucrări de punere în siguranță și punere în valoare a Complexului Peleș prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului, având ca sursă de finanțare Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. Institutul Național al Patrimoniului este instituția abilitată să finanțeze și să urmărească execuția acestor lucrări de restaurare și conservare.
În urma unei decizii de retrocedare, pe 1 martie 2007, Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite Regelui Mihai I. În iunie 2008, Regele Mihai I s-a întors oficial la Castelul Peleş, redevenit domeniu regal, după 60 de ani.
În urmă cu trei ani, statul român, prin Ministerul Culturii, a avansat ipoteza că ar putea cumpăra Castelul de la familia regală. Casa Regală de România a negat c-ar avea intenția să vândă. Tot acum trei ani, a fost avansată și suma necesară care ar fi necesară pentru refacerea tuturor teraselor și care este de 100 de milioane euro. Acum însă, suma este cu siguranță mult mai mare, dar dimensiunea investiției urmează să fie stabilită de studiul de fezabilitate, notează economedia.ro.