
Atos Convergence Creators Brașov va fuziona prin absorbție cu Atos IT Solutions Romania, companie pe care o controlează integral și cu afaceri de 22,7 milioane de lei în 2021. Atos Convergence Creators a raportat în 2021 un business de 43,84 milioane de lei.
„Atât societatea absorbantă, cât și societatea absorbită sunt parte a grupului Atos, având ca obiect de activitate cod CAEN 6201 – Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client). Activitatea societăților se desfășoară cu angajați proprii, colaboratori și în baza contractelor proprii încheiate cu clienți terți. Societatea absorbită este parte a grupului Atos ca urmare a achiziționării, la nivel global, a grupului Bull de către Atos, în cursul anului 2014, în timp ce societatea absorbantă face parte din portofoliul grupului Atos ca urmare a achiziției Siemens Convergence Creators GmbH (CVC), în cursul anului 2017”, se arată în proiectul de fuziune. Operațiunea este parte a procesului de integrare a operațiunilor desfășurate la nivelul grupului Atos în România, prin intermediul societăților achiziționate, proces care a implicat și achiziția de către societatea absorbantă a părților sociale în societatea Absorbită, în cursul anului 2020.
„Având în vedere similaritatea activităților desfășurate de către cele două societăți, această operațiune juridică și economică este motivată, în principal, de interesul societății absorbante de a prelua know how-ul și portofoliul de clienți al societății absorbite, integrarea pe verticală, având în vedere obiectul de activitate similar al celor două societăți implicate și faptul că societatea absorbantă este asociat unic al societății Absorbite, precum și asigurarea unei politici unitare și coerente în abordarea segmentului de piața relevant pentru cele două companii, având în vedere portofoliul de servicii și clienții deserviți”, scrie în document.
Prin operațiunea de fuziune vor fi create premisele necesare dezvoltării unei structuri administrative și de management integrate, flexibile, adaptate cerințelor pieței, ne mai fiind necesară separarea gestiunii activității a două societăți din același grup, cu aceeași activitate și mod de operare, care sunt active pe aceeași piață. În plus, are loc simplificarea și dinamizarea structurii de grup, crearea de sinergii și eficientizare a operațiunilor, precum și centralizarea activităților de management.