Înstrăinarea părintească, care nu este altceva decât împiedicarea sau distrugerea, fără motiv, de cele mai multe ori, pe fondul unui divorț, a relației pe care copilul o are cu celălalt părinte va fi considerată formă a violenței psihologice, iar existența ei va avea o serie de urmări juridice, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.
Astfel, printre altele, existența înstrăinării părintești va avea impact asupra stabilirii exercitării exclusive a autorității părintești sau asupra deciziei de stabilire a domiciliului unui copil la locuința unuia dintre părinți.
Mai exact, prin proiectul de lege de la Senat se va modifica Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, astfel încât un fenomen întâlnit foarte des în țara noastră, înstrăinarea părintească, să se reducă ca amploare.
După cum este definită în proiect, înstrăinarea părintească reprezintă o formă a violenței psihologice, prin care unul dintre părinți, în mod intenționat, urmărit sau asumat, generează sau acceptă și folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate (nejustificate sau disproporționate) față de celălalt părinte.
Reținerea pe care o manifestă un copil reprezintă, potrivit inițiatorilor, înfrânarea sentimentelor naturale de afecțiune pe care copilul le simte față de părintele înstrăinat, dar și înfrânarea dorințelor sale de a petrece timp alături de acesta, de a comunica cu el și altele, în timp ce ostilitatea nu este altceva decât manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de părintele înstrăinat.
Înstrăinarea părintească va putea fi constatată doar de o instanță de judecată, ce va lua în considerare, așa cum stabilește legea, cu prioritate, interesul superior al copilului.
Stabilirea existenței unei situații de înstrăinare părintească va avea și o serie de efecte juridice. Printre altele, existența acestei situații va fi avută în vedere atunci când se face analiza generală a interesului superior al copilului, la stabilirea exercitării exclusive a autorității părintești, la stabilirea locuinței copilului la domiciliul unuia dintre părinți și la stabilirea modului în care se vor desfășura relațiile personale ale copilului cu părintele la care nu locuiește.
Potrivit proiectului de lege, înstrăinarea părintească va crea prezumția simplă că este în interesul copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către părintele înstrăinat, ca urmare a violenței psihologice la care părintele care înstrăinează și-a supus copilul.
În plus, în astfel de situații, din motivele amintite, înstrăinarea părintească va putea înclina balanța către stabilirea locuinței copilului la părintele înstrăinat.
Atunci când locuința va fi stabilită, totuși, la părintele care înstrăinează, judecătorii vor trebui să decidă aplicarea mai multor măsuri de remediere a înstrăinării părintești, printre care și:
- fixarea unui program amplu de relații personale între părintele înstrăinat și copil, astfel încât să fie descurajate eventualele acțiuni suplimentare de înstrăinare părintească;
- stabilirea unor penalități financiare semnificative pentru părintele care înstrăinează, în cazul nerespectării programului de relații personale;
- stabilirea unor ședințe de consiliere psihologică pentru copil și părintele înstrăinat.
