Ziua Drapelului a fost, astăzi, sărbătorită și la Brașov, printr-o ceremonie militară în Piața Tricolorului, la care au luat parte și autoritățile locale și județene, reprezentanți ai altor instituții publice din județ, cadre militare în rezervă și în retragere, dar și brașoveni.
„Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului Național, instituită prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar pașoptist a decretat Tricolorul drept steagul naţional al tuturor românilor. Cele trei culori ale Drapelului Național s-au regăsit, însă, pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, cu un însemn grafic care îi reprezenta pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluţiei de la 1821. Simbol identitar al națiunii, alături de imnul și de stema României, Drapelul Național semnifică independența, suveranitatea și unitatea țării. Este expresia ființei noastre naționale și un reper care ne identifică între celelalte neamuri. În orice parte a lumii ne-am afla, noi, românii, suntem mândri și cuprinși de emoție când vedem Tricolorul nostru arborat la sediul instituțiilor naționale și internaționale, la ceremonii oficiale, evenimente sportive, cultural-artistice sau chiar pe un balcon obișnuit ori într-o piațetă. Onorând Drapelul Național, ne onorăm strămoșii, istoria, tradițiile. Onorăm sângele vărsat pentru țară de înaintașii noștri, măreția României, credința care ne leagă, oriunde ne-am găsi, de pământul sfânt al patriei. La mulți ani Tricolor, la mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Astăzi, în cinstea Zilei Drapelului Național, literele BRASOV de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în culorile albastru, galben, roșu.