Timp de două zile, cinci trenuri vor întârzia fiecare cu câte 15 minute, din cauza unor lucrări făcute de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA. Unul dintre acestea este trenul Brașov – Galați.
Anunțul a fost făcut joi dimineață, printr-un comunicat, de Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA: „Pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Cilibia-Făurei, în zilele de 28 şi 29 iunie 2022, trenurile vor avea o durată de parcurs mai mare, cu aproximativ 15 minute”.
Cinci trenuri vor întârzia: trei Interregio și două Regio
CFR Călători a furnizat și lista trenurilor care vor avea întârzieri în zilele menționate:
IR 1732 Galați – Braşov
IR 1572 Galați – Bucureşti Nord
IR 12573 Bucureşti Nord – Galați
R 8202 Constanța – Buzău
R 5106 Galați – Adjud.
purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA, Oana Brânzan, a precizat că ”în perioada menționată de CFR Călători se fac lucrări de întreținere pe firul I, pe aparatele de cale aferente unor linii abătute”.
Firul II de pe secția 702, Făurei-Buzău a fost modernizat, iar lucrările de înlocuire la rând (de tip Quick Wins) s-au încheiat în primăvara acestui an. Pe acest fir, viteza de circulație a trenurilor a fost readusă la valoarea proiectată, de 120 km/oră, așa cum a scris Club Feroviar.