Brașovul este încă deficitar la capitolul infrastructură dedicată cicliștilor. Acum, edilii se gândesc să amenajeze o pistă care să ofere toate condițiile de siguranță cicliștilor și care să străbată Centrul Istoric, de la Prefectură, spre Schei și cu „capăt de linie” la Pietrele lui Solomon. Proiectul este inclus în Planul de Calitate al Aerului și intenția municipalității este de a accesa fonduri europene pentru amenajările propriu-zise.
În acest sens, Primăria Brașov caută un proiectant care să întocmească studiul de fezabilitate pentru amenajarea acestui traseu care va traversa, în total, peste 10 străzi și va avea o lungime totală de aproximativ 8 kilometri. Costul realizării documentațiilor de proiectare preliminară precum și a studiilor geotehnic, topografic, peisagistic și energetic este estimat la suma de 105.040 lei fără TVA, respectiv aproape 125.000 de lei cu TVA.
Traseul ar putea să fie ajustat
Astfel, pista ar urma să străbată străzile Postăvarului, Diaconu Coresi, Alecu Russo, Cerbului, George Coșbuc, Castelului, Poarta Șchei, Tiberiu Brediceanu, Prundului, Piața Unirii, Vasile Saftu,, Podul Crețului, Învățătorilor și să ajungă în parcarea de la Pietrele lui Solomon. „Traseul propus în cadrul temei de proiectare este unul orientativ, având rolul de a indica una din opțiunile de legătură între zona Prefecturii și Pietrele lui Solomon. Proiectantul va analiza teritoriul traversat și va propune soluții în funcție de parametrii tehnici și condițiile urbanistice din teren urmărind cu prioritate siguranța utilizatorilor pistei de biciclete”, se explică în caietul de sarcini al licitației. Astfel, în anumite zone traseul poate fi ajustat și ar urma să străbată și alte străduțe din Schei.
Termenul de predare a documentațiilor este de 4 luni de la transmiterea Ordinului de începere a prestării serviciilor, iar proiectatul va trebui să prezinte și o analiză cost-beneficiu a investiției. Proiectantul va trebui să țină cont și de masterplanul velo.