Vilele de protocol folosite de Nicolae Ceaușescu în timpul regimului său, dar chiar și în perioada anterioară acestuia, sunt răspândite prin toată țara. Una dintre acestea este Vila Izvorul din Predeal, care este acum administrată de către Regia Autonomă Administrația Protocolului de Stat (RAPPS).
Imobilul era preferat și de către fostul președinte Traian Băsescu, care frecventa stațiunea în timpul sezonului de iarnă, însă în ultimii ani a rămas „la dispoziția” altor demnitari, precum și „apropiați” ai RAPPS.
Ținând cont că vila a rămas în circuitul de protocol, RAPPS vrea să deruleze unele lucrări de modernizare, ce vizează în primul rând refacerea sistemului de încălzire al imobilului. Costul total al lucrărilor este de 4.057.263,57 de lei fără TVA, respectiv 4.828.143,64 lei cu TVA, iar în pachetul de lucrări intră și amenajarea unei băi la etajul vilei. Pentru derularea lucrărilor, Regia a lansat o licitație publică, iar după ce va fi semnat contractul, lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de cel mult 3 luni. Contractul ar urma să fie atribuit în funcție de cel mai bun raport preț-calitate al ofertelor depuse.