Oana Popescu este brașoveancă. S-a născut, a crescut și a învățat în orașul de la poalele Tâmpei. Nici una dintre școli sau joburi nu au avut câtuși de puțin legătură cu arta.
„Am studiat la liceul de Mate Fizică (Informatică), ASE-ul- secția comerț marketing și joburile mele au fost exclusiv în vânzări de servicii telefonie mobilă, apoi telefonie mobilă, iar acum componente metalice pentru construcții”, spune Oana Popescu.
Latura artistică a Oanei a stat în umbră
Brașoveanca a avut mereu o chemare spre artă. A simțit că înăuntrul ei „zace” și o parte artistică, în așteptare, care mereu a vrut să iasă la suprafață.
„Cumva latura asta artistică a fost latenta, a stat în umbră și săraca s-a tot străduit sa iasă la suprafață. În facultate făceam cercei și brățări din tuburi de perfuzie și ojă, petice din materiale și cartoane, pe unde am locuit mereu îmi plăcea să-mi decorez eu, iar decorațiunile mele erau mai toate din ce găseam prin jur: sfori, sticle, dopuri, conuri de pin, bețe, scoici, pietre. Eram ca o pasăre care strânge orice poate fi folosit pentru cuibul ei. Urmăream cu conștinciozitate pe Facebook toate persoanele creative și făceam tot posibilul să le cunosc personal și acum cred că acest lucru a fost cel mai de preț beneficiu: prieteniile legate”, explică Oana Popescu.
Oana povestește că a început să participe la toate cursurile: că erau de decoupage, de tehnici de vopsire, recondiționat mobilier, nu conta. Ea voia să învețe totul deodată.
„Ăsta a fost și un inconvenient: nu reușeam să mă stabilesc la ceva. Am început cu obiecte decorate cu sfoară, apoi suporturi pentru chei, cutii pictate, brăduți croiți de mine din placaj și lemn și pictați cu modele concepute de mine, apoi am trecut la mileuri reinterpretate (am participat la o strângere de fonduri pentru Magic Home cu aceste mileuri), mici piese de mobilier, veioze.Găseam piese în târguri de vechituri sau le primeam, nu refuzam nimic din ce mi se dădea, am umplut garajul alor mei spre disperarea familiei”, completează Oana.
La ultima achiziție a unui lampadar, pe care plănuia să-l recondiționeze, a primit cadou de la proprietara outlet-ului de unde îl achiziționase o găinușă din ceramică, pe care o admira ea într-o postare. Și așa a început totul:
„Am vrut și puii găinușei, am vrut și cocoșul, am vrut mai multe că de, am idei și m-am apucat de pictat cu entuziasm, dar surpriză: nu îmi ieșeau dungile, cercurile. Ce aveam eu în cap nu reușeam sa fac neam pe găinuși, că nu ma pricep așa bine la pictat, așa că m-am apucat sa fac puncte cu bețișoare chinezești, scobitori și bețe pentru frigărui din bambus, punct lângă punct, punct peste punct”, mărturisește Oana.
„Mă bucur de fiecare bulină de vopsea”
Din 2017 de când a început să creeze, în timpul liber, a avut multe idei, dar parcă nimic nu se lega, nu o împlinea așa cum se întâmplă în cazul unui creator.
„Nu îmi găseam reperul, făceam ceva îmi plăcea, plăcea celor din jur, iar eu ma plictiseam de el și acest lucru ma consuma, nu mai era o plăcere lucrul ăsta manual, apoi au murit părinții mei, la un an distanță. Am avut perioade în care nu am lucrat nimic cu lunile. Pot spune ca aceste găini de ceramică sunt primele obiecte care m-au făcut să mă liniștesc, să iau lucrurile treptat, cu răbdare, să mă bucur de fiecare bulină de vopsea. Nu am inventat eu roata, tehnica este arhicunoscută, se fac mandale superbe cu această tehnică, dar eu nu am vrut să merg pe o cărare bătătorită, am vrut să fac <<ceva altceva cu ceva cunoscut>>. Găinușile mele plac, am fost surprinsă plăcut de reacții. Le-am gândit pentru grădină, sunt pictate cu vopsele speciale de exterior, dar pot fi obiecte de decor atât de interior, cât și de exterior”, completează brașoveanca.
„Ce fac eu este o formă de meditație”
Oana Popescu nu vrea să renunțe la serviciu, pentru a picta găinușe de dimineața până seara. Totuși, acest fel de a face artă o relaxează.
„Nu mă gândesc sa mă las de muncă pentru a face asta full-time, ceea ce fac eu este vorba unei prietene <<o formă de meditație>>, mă relaxez și îmi umplu bateriile prin această formă de pictură. Vreau să îmi fac un mini site, să mai și vând din ceea ce fac, nu numai sa fac cadouri, dar pentru cei ca mine, care lucrează ocazional, nici SRL-ul și nici PFA-ul nu sunt forme juridice avantajoase”, explică ea.
Oana Popescu vrea o lege a meșteșugarului
Brașoveanca îi îndeamnă pe toți micii artiști să nu renunțe la visele lor. Ar vrea chiar o lege, care să vină în sprijinul creatorilor.
„Ar fi minunat să existe o lege a meșteșugarului, care să nu îi cocoșeze cu taxe și acte pe de-alde noi ăștia care facem din hobby câte ceva, că acest <<câte ceva>>presupune mereu o investiție pe care dacă nu o poți recupera ori cedezi tu până la urmă, ori cei cu care trăiești :<<Fată, da’ tu când mai scoți și niște bani din asta??>>. Știu o grămadă de oameni talentați care au renunțat și e păcat, tare păcat să renunți la un vis. Arta te salvează pe tine, te ajută, e un boost pentru starea de spirit, așa că sfatul meu pentru oricine care are o pasiune este nu renunțați, nu renunțați la visul vostru și la a dărui frumosul” , încheie Oana Popescu.
