Autoritățile locale brașovene vor să extindă una dintre unitățile de învățământ din cartierul Astra pentru a putea corespunde actualelor cerințe, dar și pentru a oferi numărul de locuri necesare populației școlare din cartier.
Este vorba de Școala Gimnazială nr. 3, de pe strada Venus, care în prezent are parter și două etaje, având o suprafață construită la sol de 1.247 mp. Intenția edililor este de a mansarda clădirea, însă pentru a demara proiectul este necesară o expertiză tehnică a structurii. Pentru realizarea acesteia, reprezentanții Primăriei sunt dispuși să plătească unei firme specializate suma de 60.240 lei fără TVA, respectiv 71.685,6 lei cu TVA. Prestatorul va trebui să întocmească documentațiile aferente expertizei în cel mult 30 de zile.
„Expertiza tehnică va aprecia starea tehnică a structurii construcției, în vederea realizării lucrărilor de mansardare. Activitatea desfășurată pentru evaluarea construcției, rezultatele examinării și a studiilor efectuate în vederea evaluării, precum și concluziile referitoare la siguranța structurii și necesitatea intervențiilor de consolidare structurală și nestructurală, inclusiv natura și proporțiile acestor intervenții, trebuie prezentate în raportul de expertiză a construcției”, se precizează în anunțul de licitație aferent selecției prestatorului.