Primăria Braşov a semnat la început de an un contract în valoare de 130.000 de lei fără TVA, pentru dezvoltarea unei identităţi de brand pentru municipiul Braşov. Contractul a fost încheiat prin atribuire directă cu firma MAP Advertising din Bucureşti, având ca reprezentant legal pe Nadia Tătaru, fondatoarea postului de radio Itsy Bitsy, dedicat copiilor şi părinţilor.
Serviciile nu au mai fost prestate, și potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, citat de Bună Ziua Brașov, la momentul demarării contractului, cele două părţi, au ajuns la concluzia că cele prevăzute în caietul de sarcini nu acoperă aşteptările şi nevoile municipalităţii. Astfel, cele două părţi au renunţat la punerea în practică a acestei achiziţii, astfel că procedura a fost anulată în 21 martie 2022”.
Organizaţia pentru Managementul Destinaţiei, care ar urma să fie înființată de către municipalitate, ar urma să se ocupe printre altele și de realizarea acestui brand de oraș.