
Societatea Distribuție Energie Electrică România (DEER) continuă parteneriatul cu unitățile de învățământ pentru susținerea învățământului dual și încurajează tinerii să opteze pentru o viitoare carieră în domeniul energetic.
Între cele patru unități partenere se numără și Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov, cu 24 de locuri disponibile. Acestea sunt disponibile în profilul electrician exploatare centrale, stații și rețele electrice.
În perioada 4 iulie – 8 iulie 2022 se va desfășura etapa de înscriere a candidaților la unitățile de învățământ de profil. Pentru cei interesați, vă informăm că, în această perioadă, unitățile de învățământ gimnazial completează și eliberează fișele de înscriere în învățământul profesional și dual de stat.
În cadrul acestui parteneriat, DEER asigură fiecărui elev al claselor profesionale pe care le susține o bursă lunară în valoare de 500 lei, la care se poate adăuga un premiu de stimulare a performanței în valoare de 200 de lei/lună.
„Elevii vor beneficia de condiții excelente de pregătire practică, inclusiv în instalațiile DEER, sub coordonarea si indrumarea tutorilor, echipament de lucru și de protecție, dar și de examinare medicală periodică gratuită. După obținerea calificării pentru meseria de electrician, absolvenții vor avea oportunitatea de a se angaja în cadrul Distribuție Energie Electrică Romania și de a-și construi o carieră în domeniul energetic, în funcție de specializarea absolvită”, au precizat reprezentanții DEER.