Prelungirea valabilității autorizației de construire va fi posibilă pe o perioadă de până la 24 de luni, nu de 12, așa cum se-ntâmplă în prezent, după cum stabilește o propunere legislativă promulgată joi de președintele țării. În plus, și termenul în care se va putea cere prelungirea valabilității autorizației se va extinde de la 15 zile lucrătoare, cât e acum, la 45.
La modul concret, propunerea legislativă, ce, după promulgare, devine Legea nr. 176/2022, prevede ca valabilitatea autorizației de construire să poată fi prelungită cu 24 de luni, nu cu 12, așa cum prevede acum Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Pentru a se aplica, noua lege mai are nevoie de publicarea în Monitorul oficial.
„Prelungirea valabilității autorizației se acordă gratuit, o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 24 de luni”, apare, mai exact, în document.
Potrivit Legii 50/1991, investitorul poate solicita autorității emitente prelungirea valabilității autorizației “în cazul în care lucrările de construcții nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit”.
De asemenea, prin noua lege, termenul de cel puțin 15 zile în care poate fi cerută acum prelungirea valabilității autorizației se va mări la 45 de zile.
Acest lucru e necesar, conform inițiatorilor, pentru a permite autorităților publice locale să parcurgă toate procedurile legale, având în vedere cantitatea mare de autorizații ce vor veni la prelungire ca urmare a aprobării extinderii termenului de prelungire a valabilității autorizației de construire.
În plus, autorizațiile de construire deja prelungite (până la 12 luni), aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a noilor măsuri, vor putea fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni.
Pe de altă parte, autorizațiile care, la data intrării în vigoare a măsurilor, au mai puțin de 30 de zile până la data expirării termenului de valabilitate, se vor prelungi de drept cu 90 de zile.
Introducerea acestor măsuri este motivată de blocajele apărute la nivel economic în ultima perioadă, respectiv criza materialelor de construcții, creșterea prețurilor acestora, deficitul de forță de muncă în construcții, perioadele de lockdown sau restricțiile generate de starea de urgență sau de alertă, îmbolnăvirea lucrătorilor, efecte care au produs sincope în procesele de construire și care au condus la imposibilitatea finalizării lucrărilor de construcții în termenele estimate inițial, notează avocatnet.ro