Companiile petroliere au aplicat o nouă scumpire a carburanților în weekendul de Rusalii. Este practic cea de-a șaptea din această lună. Astfel, motorina se vinde astăzi în Brașov cu prețuri cuprinse între 9,07 lei/litru și 9,26 lei/litru, în timp ce benzina cu 8,51 lei/litru – 8,71 lei/litru.
În ceea ce privește motorina, cel mai accesbili preț este în Lukoil, 9,07 lei/litru. Pentru prima oară, MOL are prețuri mai accesibile ca Petrom, 9,16 – 9,17 lei/litru, ca de altfel și Socar, 9,09 – 9,14 lei/litru. Petrom are astăzi prețuri la motorină cuprinse între 9,18 lei/litru și 9,2 lei/litru (doar la benzinăria din Bartolomeu), iar OMV, 9,24 – 9,26 lei/litru.
Și în cazul benzinei, cel mai mic preț îl are tot Lukoil, 8,51 lei/litru. Socar vinde acest tip de carburant cu 8,59 lei/litru, MOL, 8,61 – 8,62 lei/litru, Petrom, 8,63 – 8,65 lei/litru, iar OMV, 8,69 – 8,71 lie/litru.