Lucrările de amenajare a noului cămin pentru persoane fără adăpost, începute în iunie 2021, au ca obiectiv crearea unui centru complex care să ofere servicii de adăpost de noapte, centru de zi și centru rezidențial pentru persoanele fără adăpost. Stadiul lucrărilor a fost verificat astăzi de către reprezentanții Primăriei și ai Direcției de Asistență Socială.
„Astăzi am venit să verificăm stadiul lucrărilor la noul Cămin pentru persoane fără adăpost, investiție care se derulează în această perioadă pe strada Panselelor, lângă Direcția de Asistență Socială. Ne-am bucurat să vedem că lucrările sunt în stadiu avansat, astfel că vor fi finalizate înainte de termen, ceea ce înseamnă că vom putea oferi condiții mult mai bune pentru o sută de persoane fără adăpost din municipiul Brașov, mai mult decât putem primi în momentul acesta la centrul de pe strada Zizinului. De asemenea, prin înființarea acestui centru, imobilul de pe strada Zizinului va putea deveni bloc de locuințe sociale, deoarece este atât de mare nevoie de locuințe sociale la nivelul municipiului. Prin înființarea acestui nou centru condițiile vor fi mai bune pentru cei fără adăpost, și vom putea oferi servicii complexe – servicii rezidențiale de termen lung, servicii de intervenție – cu mult mai multe decât putem asigura la imobilul de pe strada Zizinului”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.
Ce lucrări au fost executate până acum
Până în acest moment s-au executat: lucrările de consolidare a cladirii, prin turnarea de diafragme de la talpa fundației până la ultimul nivel al clădirii; toate instalațiile prevăzute în proiect – electrică, detecție incendiu, supraveghere video, sanitare, ventilații și termică; lucrările de tencuieli la pereți, aplicare glet și lavabilă; compartimentările din gipscarton; montare uși interioare; montare ferestre PVC; turnare șape pentru pardoseli; tavanele casetate pe coridoare; înlocuirea integrală a acoperișului: grinzi, căpriori, astereală, învelitoare.
,,Stadiul lucrărilor este destul de avansat, în sensul în care suntem la nivel de tot ce înseamnă interioare, undeva la 95% din lucrarea executată, rămânând doar partea de exterior, respectiv placarea cu vată minerală și realizarea fațadei ventilate. Până la acest moment s-au realizat toate lucrările ce înseamnă instalații, tot ce înseamnă partea de consolidare a clădirii – care a fost destul de complexă, în sensul în care s-a spart absolut toată placa interioară de la parter, s-a realizat cămășuiala fundațiilor, după care s-a urcat până la ultimul nivel cu diafragme de beton așezate în patru colțuri ale clădirii de așa natură încât să asigure un risc seismic scăzut. Șarpanta s-a refăcut în totalitate, deoarece era destul de greu de refăcut cea veche. Partea de instalații este una destul de complexă, în sensul în care avem și un sistem de aer-aer, cu pompă de căldură, care asigură un confort termic ridicat atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă, cu consumuri reduse de energie electrică. Lucrările care mai sunt de executat, din punctul nostru de vedere sunt lucrările simple: placarea fațadei cu vată minerală bazaltică și după aceea se va pune sistemul de fațadă ventilată, un sistem modern. Noi estimăm că putem să finalizăm lucrările, să sperăm, la început de septembrie, octombrie”, a precizat inginerul Dragoș Măgureanu.
În următoarele luni se vor turna șapele autonivelante pentru fiecare nivel, va fi montat covor PVC pentru toate nivelurile, vor fi montate corpurile de iluminat, prizele și întrerupătoarele, iar la exterior se va monta fațada ventilată.
Lucrările sunt realizate de asocierea dintre HAR&H și RomFit Grup, valoarea lucrărilor fiind de 15.319.748,26 lei + TVA, respectiv 18,23 milioane de lei cu TVA. Termenul de finalizare a lucrărilor este: 17 iunie 2023.
Cum va fi structurată clădirea
Obiectivul acestei construcții este de a amenaja un cămin pentru persoane fără adăpost, cu locuri de cazare concentrate într-un adăpost de noapte şi cazare în regim de urgenţă, structurat în spaţiu de triaj şi spaţiu de cazare, prin transformarea fostului cămin școlar. Parterul imobilului va avea un spaţiu închis şi securizat, prevăzut cu geam de supraveghere, izolator dotat cu pat şi băncuţe, spaţiu pentru păstrarea articolelor de îmbrăcăminte dotat cu dulapuri, băncuţe şi maşină de spălat, sală de mese şi spaţiu de cazare de urgenţă.
Etajele se vor amenaja ca spaţii de cazare, grupuri sanitare comune cu cabine de duş diferenţiate pe sexe şi spaţii pentru pregătirea hranei.
Clădirea nou realizată va veni în ajutorul persoanelor fără adăpost, premiza creșterii numărului acestora fiind cauzată de problemele sociale, criza financiară etc. Importanța acestei lucrări rezidă în necesitatea nevoii de locuință, tot mai des întâlnită, nevoia găsirii unui loc de muncă și, în general, depășirea acestor situații dificile și integrarea socio-profesională a persoanelor fără adăpost.