
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis solicitarea lui șefului Consiliului Județean Neamț și al PSD Neamț, Ionel Arsene, și a decis strămutarea dosarului de corupție la Curtea de Apel Brașov. Este vorba de judecarea apelului la sentința prin care Ionel Arsene a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare pentru trei fapte de trafic de influență. „Admite cererea formulată de petentul Arsene Ionel şi dispune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 431/103/2018 al Curţii de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori la Curtea de Apel Braşov, Secţia Penală. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2022”, potrivit soluției pe scurt a ÎCCJ.
Sentința din 6 aprilie a Tribunalului Bacău a fost atacată și de Ionel Arsene, cât și de DNA. Un prim termen a avut loc în 2 iunie la Curtea de Apel Bacău, la finalul căreia completul a stabilit judecata pentru data de 8 septembrie – termen „pentru pregătirea apărării”. Odată strămutat, dosarul ce va fi înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov va fi repartizat aleatoriu unui complet, care va da un alt termen, cel mai probabil, informează ZCH News.
Miza judecății este o sentință definitivă în această cauză, în care Ionel Arsene a fost condamnat la 8 ani și 4 luni închisoare cu executare pentru corupție . Procesul de la Tribunalul Bacău s-a derulat în ședințe secrete.