Lidl anunță retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unui produs ce ar fi contaminat cu Salmonella. Alerta a fost inițiată de producătorul Olimp, care recheamă preventiv produsul „Alesto Mix semințe, 200g” cu termenul de valabilitate 20.01.2023 cu loturile 767-221441-1, 767-221521-1, 767-221531-1 și termenul de valabilitate 28.02.2023 cu lotul 767-221541-1, cu suspiciune de prezență Salmonella.
„Din motive ce țin de siguranța consumatorului, producătorul OLIMP și Lidl România au reacționat fără întârziere și au scos produsul de la vânzare. Produsul poate fi returnat în toate magazinele Lidl. Contravaloarea acestuia va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Această rechemare vizează exclusiv produsul «Alesto Mix semințe, 200g» cu termenul de valabilitate 20.01.2023 cu loturile 767-221441-1, 767-221521-1, 767-221531-1 si termenul de valabilitate 28.02.2023 cu lotul 767-221541-1. Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Alesto, nu sunt afectate de această rechemare”, se precizează pe site-ul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Vezi lista magazinelor care au comercializat produsul AICI.