
City managerul din Sinaia, Marian Panait, a avut ”musafiri” o ursoaică și puiul ei, luni seară, pe terasa locuinței în care se afla.
”Senzația de ursoaică cu pui la ușa ta crește pulsul. Îmi sunt tare dragi, dar nu așa”, a scris Marian Panait într-un mesaj pe Facebook, prin care a semnalat apariția la ceas de seară.
City managerul a anunțat că a sunat la 112 și le-a mulțumit jandarmilor și polițiștilor, potrivit g4media
”Au venit la ceas de seară tocmai când mă pregăteam de un curs. Am crezut că Panda calcă mai apăsat. Eram în apel cu @vlad_oprea_s când am zis ..”stai că am urși pe terasă”. URSULEȚII MEI. Acum știu unde dispare mâncarea Pandei. Nu-i de glumă! Senzația de ursoaică cu pui la ușa ta crește pulsul. Îmi sunt tare dragi dar nu așa. Am apelat 112 – mulțumesc jandarmilor și polițiștilor
”, a fost mesajul city managerului orașului Sinaia.