Mirodeniile erau simbol al condiției sociale și al luxului în Evul Mediu, iar comercializarea lor era o îndeletnicire profitabilă și, totodată, prestigioasă. Condimentele erau întrebuințate la conservarea cărnii, la aromarea vinului, dar și în medicină. Se credea că piperul combate febra și poate vindeca astmul și răceala.
„Braşovul ajunsese să fie, în secolul al XVI-lea, un însemnat centru atât de tranzit, cât şi de comercializare a mirodeniilor, jucând un rol important în viața comercială a Europei Centrale şi de Sud-Est.
În perioada respectivă, 30–40 de procente din volumul total al comerţului cu mărfuri orientale (aşa numitele „res turcales” sau „Türkische Waren”) de pe piaţa braşoveană erau reprezentate de comerţul cu mirodenii.
În prima jumătate a secolului menţionat, cei angajaţi în asemenea activitate erau marii negustori saşi, cuprinşi în <<Societas Magna>>, pentru ca, ulterior, locul să le fie ocupat de negustorii balcano-levantini: greci, macedoneni, evrei, armeni.
Mirodeniile ajunse la Braşov erau: piperul, şofranul, ghimbirul – acestea toate în cantităţi considerabile – cuişoarele, scorţişoara, nucşoara, chimionul, migdalele. În registrele vamale din anii 1544, 1547, 1549 şi 1550 apare înscrisă o nouă marfă: zahărul”, spun reprezentanții Muzeului Civilizației Urbane a Brașovului.
Cele mai căutate condimente erau piperul și șofranul, cel din urmă fiind și cel mai scump. Și atunci, ca și cum, erau necesare 10.000 de flori pentru obținerea unui kilogram de condiment uscat.
Mirodeniile erau aduse din Orient, purtate pe drumurile din Peninsula Balcanică, treceau prin Țara Românească și, mai apoi, ajungeau la Brașov ori la Sibiu. De aici, o parte pleca spre Oradea sau Cașovia, actualul oraș slavic Košice, pentru a fi comercializată pe piețele apusene.
