Un tânăr de 19 ani, principalul suspect în cazul morţii bărbatului de 30 de ani dat dispărut şi găsit în albia Râului Doamnei, a fost reţinut marţi seara, urmând ca miercuri să se stabilească ce măsuri preventive vor fi luate în cazul său.
Este vorba despre unul dintre tinerii cu care bărbatul avusese un conflict cu două zile înainte să fie găsit mort, notează adevărul.ro
„În seara zilei de 17 mai, după administrarea probatoriului în dosarul penal întocmit ca urmare a cercetărilor privind împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 30 de ani, din localitatea Corbi, a fost dispusă reţinerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, faţă de un tânăr de 19 ani, din comuna Augustin, judetul Braşov”, explică, miercuri, IPJ Argeş.
Dat dispărut după un incident
Victima a fost găsită, fără suflare, marţi, în albia râului Doamnei, pe raza localităţii argeşene Pietroşani. Bărbatul fusese dat dispărut pe 16 mai. Din verificările referitoare la dispariţie a rezultat însă că, în noaptea de 14 spre 15 mai, bărbatul ar fi avut o stare conflictuală cu mai mulţi tineri.