BUM – Brașov Underground Museum a fost distinis cu Premiul pentru Activare Culturală în (Relație cu) Spațiul Public la Gala Premiilor AFCN.
„Proiectul desemnat câștigător s-a constituit pe afirmarea importanței pe care o are creația contemporană în dezvoltarea comunităților prin actualizarea istoriei și activarea memoriei locurilor într-un context transmedia în continuă dezvoltare.
Este o invitație la reevaluarea sensului și potențialului creației contemporane în revitalizarea spațiului public și constituirea de punți de întâlnire între artiști, cercetători, responsabili locali și public.
Acesta propune dezvoltarea unei platforme dedicate interdisciplinarității între artele vizuale și performative, tehnologie și propune întâlnirea cu producții de cultură clasică și urbană”, a menționat juriul.
Inaugurat în luna iunie a anului 2021 de către Asociația Amural, ușile BUM – Brașov Underground Museum s-au închis la începutul lunii august 2021. Acesta a funcționat timp de două luni fără să aibă vreun act de la Primăria Brașov, astfel încât, pe 19 august 2021, BUM a fost evacuat din catacombele orașului.
Premiile AFCN 2021
A VII-a ediție a Premiilor AFCN a demarat pe 15 ianuarie 2022, pe o structură puțin diferită. Elementul de noutate l-a reprezentat faptul că nominalizarea a fost făcută pe baza înscrierilor voluntare, transmise de către organizațiile neguvernamentale care au derulat proiecte culturale co-finanțate de AFCN, încheiate cu succes și decontate în 2021 – anuale și/ sau multianuale.
Caracterul transdisciplinar al premiilor pune în relație intervenția creativă în spațiul public, susținerea demersului participativ, explorarea noilor medii de creație, dezvoltarea de audiențe noi, activarea patrimoniului, promovarea culturii scrise și dialogul cultural internațional.
Până la data limită, au fost înscrise 53 de proiecte, fiecare proiect putând fi încadrat la maximum două categorii de premiere. Juriul a fost compus din 7 membri, dintre care 6 sunt reprezentanți ai premianților din anul anterior, și un invitat.
Au răspuns apelului de a face parte din juriu:
- Josef Bartha (Fundația ArtEast);
- Robert Bălan (Asociația Art No More);
- Irina Gâdiuță (Asociația O2G);
- Cristina Modreanu (Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului – ARPAS);
- Victor Olăhuț (Asociația Cultura’n Șură);
- Alin Rotariu (Asociația Simultan)
- Cristina Toma (Muzeul Cărții și Hărților Vechi), invitată conform regulamentului.