Pentru că tot am vorbit în ultimele ediții despre brașoveni celebri, Zile și Nopți Brașov a decis că este timpul să-i caute și pe oamenii momentului. Unul dintre aceștia este chiar brașoveanul Beniamin Ambarus, care face parte din trupa Subcarpați.
Care este povestea ta de dinainte de Subcarpați?
Benajmin Ambarus: Pot să spun că am avut contact cu muzica încă de mic copil, dat fiind faptul că ai mei părinți sunt interpreți de muzică folclorică, iar asta s-a reflectat în repetițiile pe care am început să le fac cu ei încă de pe la vârsta de 5 ani, pentru „concertele” de duminică din sufrageria familiei mele. Ulterior, am continuat studiul muzical la școală, adică vioara în clasele primare. Între timp am început să cânt alături de tatăl meu pe la diferite spectacole și festivaluri de muzică tradițională, atât din țară cât și din străinătate. Mica asta incursiune prin muzica tradițională a ținut până pe la vârsta de 19 ani, moment în care am început studiile universitare aici, la Brașov, eu fiind originar din Sfântu Gheorghe.
Cum ai ajuns să faci parte din trupă?
BA: Am ajuns să fac parte din familia asta frumoasă numită Subcarpați din poziția de mare fan. Datorită lor m-am apucat să cânt la caval (instrument de suflat) și m-am apropiat din nou de rădăcinile mele muzicale. Întâmplarea a făcut să intru în contact cu Călin Han (instrumente de suflat), iar ulterior, la unul dintre concertele la care am fost prezent (chiar aici în Brașov) ne-am întâlnit și mi-a făcut cunoștință cu toți membrii trupei, iar după concert am rămas la un jam-session unde am cântat toată seara. A fost o conexiune foarte faină și drept urmare ne-am întâlnit și la studio, unde ne-am conectat și mai tare. Evident, am rămas împreună cu oamenii ăștia faini cu care împărtășesc aceeași pasiune.
Ce înseamnă pentru tine faptul că ești parte din Subcarpați?
BA: Subcarpați este prima trupă din care fac parte și simt că mă regăsesc pe deplin. Deși fac parte din povestea asta frumoasă doar de 3 ani, am impresia că sunt aici de o viață. Suntem un grup de prieteni, de oameni frumoși, uniți de o mare pasiune pentru muzică și folclor… suntem ca o familie în care fiecare are grijă de fiecare. Cum ziceam mai sus, din postura de fan am ajuns pe scenă, ceea ce pentru mine înseamnă mai mult decât un vis împlinit. Cu ocazia asta, aș vrea să le mulțumesc mult colegilor din trupă și lui Taica Bean MC pentru întreg sprijinul acordat.
Citește interviul în întregime pe Zile și Nopți Brașov, dând click AICI!