Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de „violența în familie”.
„Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 14 mai 2022, în jurul orei 22,50, în timp ce se aflau la domiciliul comun din municipiului Brașov, pe fondul unor discuții contradictoii, un bărbat, în vârstă de 44 ani, le-ar fi agresat fizic atât pe soția, cât și pe fiica sa, aspecte ce le-au creat acestora o stare de temere.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei” a declarat comisarul Alina Maria Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.