
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, propune public unei companii private să îi testeze pe toți elevii din clasele V-XI, fără cei de-a VIII-a, la limba română, matematică și istorie. Testarea „pilot” s-ar face prin parteneriat, nu prin licitație publică, în perioada 30 mai-10 iunie.
Sorin Cîmpeanu a propus joi evaluarea standardizată digitală, „pentru început la nivel pilot pentru elevii claselor I-VII și mai apoi IX-XI, fără elevii din clasele terminale” pe care a înaintat-o companiei private Brio, sub forma unui parteneriat, fără licitație publică.
Practic, este o încercare de impunere a unei companii private în zona de testare a elevilor, girate de Ministerul Educației, testarea care ar urma să aibă loc pe platforma privată, din cele spuse de Sorin Cîmpeanu, compania putând obține astfel toate datele personale și de competențe ale elevilor din România, de la gimnaziu și liceu, urmând să emită rapoarte „narativ-descriptive” pentru fiecare elev.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat ar fi vorba despre o eșantionare a testării, deci aceste teste nu vor fi aplicate pe toți elevii din clasele V-VII și IX-XI, ci doar pe un număr reprezentativ, din toate mediile, rural-urban.