Amintirile cu elevul Lăcătuș Marius, din Șcheii Brașovului, veșnic ciupit de bărbie de învățătoarea Tăcutu și aflat la un pas de repetenție sunt savuroase la 36 de ani de la noaptea magică de la Sevilla.
Fotbalistul Marius Lăcătuș, celebru pentru modul în care își șicana adversarii și îi „fenta” chiar și pe arbitri, amintea de elevul cu același nume. Comentatorul radio și scriitorul Ilie Dobre a cuprins o parte dintre pățaniile junelui Lăcătuș, comise nu pe Valea Răcădăului sau pe Dealul Melcilor, unde puștiul obișnuia să bată mingea cu prietenii, ci pe băncile Școlii Generale Nr. 6 din Brașov.
Marius Lăcătuș: „Era jale mare! Era prăpăd! Cine intra la apă, era tras de bărbie cu „cleștele” învățătoarei Tăcutu!”
Mărturisirile atacantului Stelei și al Echipei Naționale au fost adunate, cu har și cu haz, de Ilie Dobre, în cartea „Marius Lăcătuș, Săgeata Carpatină”, apărută în anul 1994, la Casa Editorială Odeon, din București. Autorul a rememorat momentele în care puștiul crescut în Șcheii Brașovului a făcut cunoștință cu rigorile școlii, un cadru deloc prietenos pentru junele obișnuit să se cațere pe gardurile vecinilor, la furat de fructe, sau, așa cum avea să povestească, își dribla amicii, „fără să vrea”.
După propriile afirmații, Lăcătuș a avut parte de o învățătoare admirabilă, doamna (n.r. „tovarășa”, cum se spunea în perioada comunistă) Tăcutu, dar care era adepta disciplinei de fier. Nu admitea niciun sunet, nicio glumă. Dar cel mai grav era ca vreunul dintre învățăcei să-și „uite” caietul acasă ori să vină la cursuri cu poeziile neînvățate…
„Ferit-a Sfântul! Era jale mare! Era prăpăd! Cel în culpă pica în menghina doamnei învățătoare. Intra la apă. Concret, pielea de sub bărbia împricinatului era prinsă zdravăn în cleștele unghiilor doamnei Tăcutu. Iar madam o învârtea cu o furie oarbă, de-i mergeau fulgii. Cu cât se ridica de durere „inculpatul” mai vârtos pe vârful picioarelor, cu atât îl învârtea mai cu sete doamna pedagoagă”, a evocat Ilie Dobre spusele elevului Lăcătuș Marius Mihai, citat de fanatik.ro.
Totuși, se pare că „tratamentul” aplicat de învățătoarea Tăcutu a avut inițial efectul scontat asupra puștilor sau cel puțin asupra temperamentului școlar al viitorului fotbalist. Doar în clasele primare a primit „Lăcă” nota 10 la purtare, pentru că dintr-a V-a în sus nu s-a mai întâlnit cu o asemenea ispravă…
Prima zi de școală și „tov-ul” care i-a cerut să se… lumineze
Ilie Dobre a povestit și ce s-a petrecut în ziua de 15 septembrie 1970, atunci când viitorul atacant s-a trezit pentru prima oară la școală: „O zi de toamnă, cu frunze arămii. Curtea școlii se prezenta în acea zi plină-ochi. O curte ticsită de glasuri zglobii. Un zumzet de șoimi. Printre ei, Marius Lăcătuș. Un „șoim” cam nărăvaș, cu privire ageră. Expresiv, delicat. Timid chiar… Dar minte iscoditoare. Și mai ales talentat. Talent cu carul”.
„Nu pricepea o iotă din ceea ce vedea. Ce să vadă? Un careu de copii (nu de fotbal) strunit militărește. De doamne numai zâmbet, însoțite de poșete și cu rochii la modă. Sau de domni în costume impecabile, la patru ace. Șeful suprem era unul îmbrăcat șic, căruia i se adresau toți cu apelativul „tovarășe”. În fața căruia își înclinau toți capul, în semn de respect”, a continuat autorul volumului.
Marius Lăcătuș a completat: „Trăiți, tov. X, să trăiți! Care tov, când a trecut la cuvânt, nu mai contenea cu „în spiritul în sus”, „în spiritul în jos”. Tovarășul ne cerea să ne angajăm, să ne luminăm și tot așa, preț de patru ceasuri și mai bine, în fața unei asistențe neclintite. Cu fața în soare. În picioare. Precum Sfinxul”.
De la căratul hărții la catalogul… greoi și până la „puciul” împotriva profei Nicoară
De prin clasa a V-a au început năzbâtiile. Din acest punct de vedere, Ilie Dobre l-a comparat pe Lăcătuș cu un alt rebel înnăscut, Rică Răducanu: „A fost făcut pionier la „ultima strigare”. O performanță notabilă. Ricuț Răducanu cel vestit nu reușise nicicum. Chit că, pentru asta, ajunsese să-și fure propriile-i găini din ogradă!”
În gimnaziu, Marius a schimbat o suită de diriginți. „Diriga de geografie, doamna Nicoară, nu se deosebea prea tare de doamna învățătoare Tăcutu. Avea ceva afinități. Vorba aceea, cine se aseamănă, se adună”, a povestit Lăcătuș.
Cititorul cărții la care facem referire află că metehnele doamnei Nicoară erau două. Evident, fiind „profă” de geografie, nu începea lecția fără să găsească harta în cui. Numai că, probabil ghiciți pe cine picase sarcina căratului și a așezării hărții: Evident, era vorba tot despre nefericitul elev Lăcătuș Marius Mihai.
„Ce însemna asta? Că, oră de oră, Marius trebuia să fie prezent, musai, la lecția de geografie. Nu se afla harta-n cui când intra profa de geografie? Era vai de gulerul elevului Lăcătuș. Niciun șperaclu din lume nu l-ar fi desfăcut din ghearele doamnei Nicoară”, a dezvăluit Ilie Dobre.
A doua problemă a dirigintei era catalogul. I se părea prea greu… Prin urmare, într-o zi, a refuzat să-l mai care de la cancelarie până în clasă și înapoi. Așa cum era de bănuit, tot pe Marius și pe amicul său, Grigore, a picat măgăreața. Doar că, la finalul unui trimestru, tovarășa Nicoară și-a găsit… nașii. Într-una din zilele acelea, când „la modă” e încheierea mediilor și nici măcar profesorii nu prea mai au chef de școală, diriginta i-a pus pe copii să deschidă maculatoarele și să înceapă o nouă lecție.
„A început toată clasa în păr să țipe, să urle, să ridice școala în tavan! Doamna dirigă și-a ieșit din pepeni rău. A trântit catalogul cu sete. A aruncat cu cretă cu tot. A ieșit din clasă pară, izbind ușa din țâțâni. Toată clasa a fluierat-o copios”, și-a amintit Lăcătuș.
„Praf” la muzică, dar abonat la nota 5
Alte episoade amuzante din „cariera” școlară a lui Marius Lăcătuș țin de relația cu profesorul de muzică, un anume Codăreanu. Așa cum se… „aliniaseră planetele” și până în acel moment, inclusiv Codăreanu i-a fost diriginte. Autorul volumului „Marius Lăcătuș, Săgeata Carpatină” afirmă despre acesta că era un dascăl excelent și că mereu se poziționa de partea elevului.
În schimb, suferea de o meticulozitate peste limită. Mai mult, respectivul purta ochelari fumurii, prin lentilele cărora, când scria la tablă, „fotografia” toată clasa. De unde să știe sărmanii copii că profesorul cu apucături de spion vedea la spate, așa că, imediat cum unul își lua nasul la purtare, se trezea cu o cretă aruncată în cap…
„Când i se năzărea ceva, hop, controlul! Și ce control… Din unghii până în tălpi! La sânge. Cine se nimerea să nu fie în regulă era vai și amar de el, zbura direct acasă. Și ridiculizat, pe deasupra”, a rememorat fostul său elev.
„ – Vezi, bă, să nu te calce mașina, pe drum!, îl atenționa dom’ profesor. Încerca bietul elev o oarece apărare? Era și mai rău.
– Dom’ profesor, știți, asta nu se poate întâmpla. Nu că n-aș fi atent cum circul, dar…
– Ce nucă, bă! Fără nuci!”. Astfel suna replica profesorului. Bravos, „pedagoghie””, a relevat Ilie Dobre dialogul povestit de intervievatul său.
Cert este că profesorul Codăreanu era om bun. Marius primea cu generozitate notele de 5. Numai note de 5… Mai mult nici nu-i trebuia, pentru că, la baterea măsurilor nu se pricepea, la teorie, așișderea, iar la solfegii… era praf! La ceva, însă, Lăcătuș era campion. Când era scos la tablă, desena un portativ. În schimbul acestei performanțe, primea izbăvitoarea notă 5…
„Nu ți-am spus, fă, Ecaterino, că avem băiat deștept?”
Către finalul clasei a VI-a, Marius se împotmolise și urma să „retrogradeze”. Adică să rămână repetent. Devenise corigent la vreo cinci–șase materii și situația din „clasament” ajunsese la urechile mamei sale, Ecaterina Lăcătuș, care i-a tras o bătaie soră cu moartea.
Se pare că din acel moment Lăcătuș a „mâncat” cartea. Cel puțin cât să scape de „prigoana” părintească și de repetenție. Autorul cărții povestește că, în două–trei săptămâni, elevul–problemă și-a redresat situația la toate materiile. Acesta a fost marele moment de satisfacție al tatălui său, Mihai Lăcătuș, care, în treacăt fie spus, nu i-a aplicat fiului corecții fizice.
„Nu ți-am spus, fă, Ecaterino, că avem băiat deștept? Să nu-l mai bați pe nedrept!”, a răbufnit tatăl viitorului marcator de la Sevilla…
Într-adevăr, așa a rezolvat Lăcă toate problemele: „Deștept”. La fel s-a întâmplat și în noaptea de 7 mai 1986, când, la Sevilla, cu tupeul care l-a caracterizat mereu, Marius Lăcătuș a „dezghețat” o tabelă de marcaj rămasă blocată la scorul de 0-0, după executarea a două serii de lovituri de la 11 metri. I-a plăcut să tragă, mereu, sub transversala vieții…
Un comentariu
Daca aceasta carte exista si voi citati din ea atunci autorul si voi sunteti infecti. Lacatus a fost mare ca fotbalist insa nu puteti ridiculiza scoala romaneasca pentru ca unui elev nu ii placea cartea si iljigniti pe Lacatus sugerand ca era lingusitor ca sa obtina multravnitul 5.