Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „distrugerea”.
Duminică dimineața, în jurul orei 5.25, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin ar provoca distrugeri mai multor autovehicule situate pe strada Zizinului din municipiul Brașov.
În temeiul sesizării, au fost direcționate echipaje de poliție și jandarmi, persoana în cauză fiind depistată la scurt timp de către reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și condusă la sediul unității de Poliție, unde a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 44 ani din municipiul Brașov.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că bărbatul, s-ar fi deplasat pe raza mai multor străzi din municipiul Brașov, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice ar fi provocat distrugeri la nivelul a 56 de autovehicule, parcate pe traseul parcurs.
„În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. În cauză, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Brașov continuă cercetările în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Brașov.