OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est, a raportat un profit net de 1,74 miliarde de lei în primele trei luni ale anului, de trei ori mai mare decât cel aferent primului timestru al anului trecut, potrivit datelor transmise de companie.
rofitul realizat de Petrom la trei luni, 1,74 miliarde de lei, îl depășește semnificativ pe cel din ultimul trimestru al anului trecut (1,19 miliarde de lei), și, de departe pe cel din orimul trimestru al anului trecut, când piața a fost totuși sub efectul pandemiei Covid 19, de 573 de milioame de lei.
Sunt cele mai bune rezultate trimestriale din istoria companiei
Veniturile companiei au fost de 11,9 miliarde de lei în T1 2022, față de 4,8 miliarde în același trimestru din 2021 și 8,9 miliarde trimestrul precedent.
Sunt cele mai bune rezultate trimestriale din istoria companiei, apărute, evident, pe fondul prețurilor ridicate la tot ce înseamnă energie.
„Valoarea veniturilor din vânzari consolidate a crescut cu 145% comparativ cu T1/21, susținută în principal de prețuri mai mari ale mărfurilor și de volume mai mari ale vânzărilor de produse petroliere și electricitate”, arată compania. “Rezultatul din exploatare în T1/22 a crescut la valoarea de 2.185 mil lei, comparativ cu 707 mil lei în T1/21, în principal ca urmare a mediului de piață caracterizat prin prețuri ridicate”, mai spune Petrom.
Scădere pe segmentul de rafinare și producție
Productia de hidrocarburi a companiei a scăzut cu 12,7% din cauza vânzării activelor de producție din Kazahstan in T2/21 (rezultând un declin de 6,2 mii bep/zi față de T1/21), a transferului a 40 de zăcăminte marginale onshore de titei si gaze catre Dacian Petroleum in T4/21 (rezultand un declin de 1,0 mii bep/zi fata de T1/21) și a declinului natural accentuat în principalele zăcăminte din România.
În Romania, productia de hidrocarburi a scazut cu 8,6%, la 10,91 mil bep, echivalentul a 121,3 mii bep/zi (T1/21: 11,95 mil bep sau 132,7 mii bep/zi), sau 7,9% excluzand optimizarea portofoliului. Producția de țiței și condensat în România a scăzut cu 5,9%, la 5,25 mil bbl, în principal din cauza declinului natural accentuat și a transferului unor zacaminte marginale catre Dacian Petroleum. Producția de gaze naturale a scazut cu 11,0%, la 5,67 mil bep, fiind influențată de declinul natural accentuat al principalelor zacaminte (Totea Deep si Lebada Est), al sondei 4461 Totea Sud si de transferul unor zăcăminte marginale catre Dacian Petroleum.