Brașovenii – persoane fizice care au cazat gratuit refugiați ucraineni pot solicita decontarea cheltuielilor cu cazarea și masa, conform HG nr. 494 din 8 aprilie 2022 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 336/2022, respectiv a sumei de 20 lei/persoană/zi pentru hrană și 50 lei/persoană/zi pentru cazare.
De luni, 2 mai, și până miercuri, 4 mai, inclusiv, în intervalul orar 8.00 — 14.00, Centrul de Informații pentru Cetățeni din cadrul Primăriei Brașov (Bd Eroilor nr 8, intrarea dinspre parcul Titulescu) preia solicitările din partea celor interesați.
Conform legii, pentru a beneficia de decontare, persoanele fizice trebuie să depună în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă, următoarele:
• cererea de decont, care include un tabel de cheltuieli hrană și cazare cetățeni străini sau apatrizi găzduiți, care conține numele și prenumele persoanei găzduite, seria și numărul documentului de identitate al fiecărei persoane găzduite, localitatea din care declară că provine persoana găzduită, intervalul de timp pentru care se solicită decontarea cu hrana, și, respectiv, cazarea, precum și numărul de zile pentru care se solicit decontul hranei și, respective, al cazării;
• declarație pe proprie răspundere privind veridicitatea datelor cuprinse în cererea de decont
• actul de identitate al gazdei, în original și copie (originalul este înapoiat pe loc)
• document care atestă dreptul de folosință asupra locuinței, în original și copie (originalul este înapoiat pe loc)
• extras de cont sau dovadă cont bancar, pentru persoanele care optează pentru plata sumei prin virament bancar.
Decontarea către persoane fizice se face de către Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, prin intermediul primăriei. Pentru solicitările înregistrate în această sesiune, banii ar trebui să ajungă în conturile beneficiarilor după data de 26 mai.
Persoanele fizice care au oferit sau oferă cazare GRATUITĂ refugiaților pot beneficia de decontul de 50 lei/zi/refugiat pentru cazare, retroactive, de la data de 8 martie pentru hrană și 23 martie pentru cazare.
Ce trebuie să facă brașovenii care cazează sau doresc să cazeze refugiați:
Pasul 1: Preluarea în gazdă a refugiaților și înscrierea ofertei de cazare pe platforma digitală https://unacoperis.ro/ro
• Dacă nu aveți deja un grup de refugiați pe care îi găzduiți, dar doriți să cazați refugiați, este necesară înscrierea pe platforma www.unacoperis.ro, prin care ISU vă poate aloca refugiați la locație.
• Pentru înregistrare veți avea nevoie în format .jpg de o fotografie a cărții de identitate și cel puțin o fotografie a locului de cazare oferit; în caz contrar nu vă va fi luată în calcul oferta.
• Oferta de cazare este editabilă în orice moment ulterior înregistrării și se recomandă updatarea statusului de disponibilitate în mod curent. De asemenea, se pot adăuga sau șterge astfel de oferte oricând din contul creat.
Pasul 2: Înregistrarea refugiaților la CATTIA
Orice refugiat care solicită cazare la nivelul județului Brașov trebuie înregistrat la centrul comunitar pentru refugiați de la CATTIA – Str. Institutului nr. 35
Gazda trebuie să se asigure că fiecare dintre refugiații găzduiți sunt deja înregistrați la CATTIA. Dacă nu, gazda trebuie să îi îndrume să se înregistreze. Se poate prezenta întreg grupul sau un singur membru al grupului, cu copii după actele de identitate ale tuturor membrilor grupului (carte de identitate / pașaport / certificat de naștere).
Înregistrarea nu implică obligații asupra gazdei sau refugiaților, dar aduce numeroase beneficii refugiaților. La CATTIA pot primi îndrumare, informare, consiliere, mâncare și alte produse de prim necesar, iar prin servicile Migrant Integration Center din Sala B a centrului CATTIA, vor avea acces la servicii de traducere, juridice, educaționale și de angajare.
Pasul 3: Declararea găzduirii migrantului la secția de poliție aferentă rezidenței
Persoana care găzduiește refugiații are obligația să anunțe despre aceștia la secția de poliție de care aparține locația oferită, în termen de 3 zile de la data găzduirii, conform Art 12 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România. Acte necesare sunt cartea de identitate a gazdei și documente de identificare refugiați. În urma înregistrării, Poliția Națională poate dispune verificarea fizică a locației, pentru a se asigura că îndeplinește condițiile minime de locuire pentru refugiați.