În cadrul Campaniei naționale ”Curățăm România”, derulată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor în perioada 4 aprilie- 4 mai, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a organizat o acțiune de ecologizare în data de 27.04.2022, la Pietrele lui Solomon, Brașov.
Este a doua acțiune de igienizare la care au participat angajații Agenției pentru Protecția Mediului Brașov derulată sub deviza ”Vrem o țară fără deșeuri abandonate”, prima organizându-se împreună cu alte instituții publice, elevi de la Colegiul Național Dr.Ioan Meșotă din Brașov și voluntari. Deșeurile au fost adunate, de aceast dată de pe Tâmpa și Dealul Melcilor.
De asemenea, Agenția pentru Protecția Mediului Brașov a realizat un material informativ cu tema ”Vrem o țară fără deșeuri abandonate”, care a fost distribuit unităților de învătământ.
În perioada următoare reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului vor merge în școli, unde vor avea discuții interactive cu elevii despre importanța colectării separate a deseurilor și a reciclării, despre stoparea fenomenului de abandonare a deșeurilor și despre implicarea in acțiuni de ecologizare.