
La Coresi, ultima zi din aprilie deschide seria concursurilor de dans din 2022. Astfel, Anturaj Dance Center organizează Street Dance Show în data de 30 aprilie, competiția la care se pot înscrie pasionații de hip hop și street dance
Peste 40 de tineri din Brașov, Ploiești, București și Galați s-au înscris deja în competiție. Evenimentul va avea loc pe scena din Piața cu Copaci. Concursul de dans va începe la ora 15.00 cu calificări pentru Open Styles Kids și Hip Hop mixt.
În plus, duminică, pe 1 mai, după tradiționalul spectacol al Junilor din centrul Brașovului, doritorii se pot bucura de Retro Hit’s Party. Concertul va avea loc în parcarea Coresi Shopping Resort.
Delia va participa la Retro Hit’s Party, de la ora 17.00, și va interpreta cele mai cunoscute hituri ale sale. Artista a avut una dintre cele mai încredibile evoluții pe scena muzicală românească, fiind inovatoare, cameleonică și mereu cu un pas înainte tendințelor. Începând cu ora 15.00, va avea loc un maraton de premii și distracție cu super DJ care vor întreține atmosfera.